Retrospectivă 2021 Decesele care ne-au îndoliat. Ce constănţeni celebri ne-au părăsit anul acesta
Retrospectivă 2021: Decesele care ne-au îndoliat. Ce constănţeni celebri ne-au părăsit anul acesta
27 Dec, 2021 17:37
ZIUA de Constanta
2712
Marime text
- Mai sunt doar câteva zile până la sfârșitul anului 2021.
Am pierdut mulţi români celebri şi îndrăgiţi, de la actori, cântăreţi, până la scriitori, militari sau sportivi.
În acest material vă prezentăm constănţenii celebri care au murit în 2021.
Colectivul ZIUA de Constanța, în doliu în anul 2021. „La cum vă știu, puteți să țineți o redacție și printre stele “
Redacţia ziarului ZIUA de Constanţa, în doliu după dispariţia prematură a celui care mai bine de 20 de ani a fost redactor al ziarului iar în ultimii 17 ani a fost redactor şef. Emilian Andrei, cunoscut de toţi colegii şi foştii colegi ca nea Andrei, s-a stins din viaţă în data de 20 august, la vârsta de 69 de ani.
Teodor Costin Covalciuc s-a stins din viață la doar 30 de ani la data de 1 octombrie.
Artistul constănțean Adrian Uzum s-a stins din viață în Turcia la vârsta de 37 de ani, la data de 18 februarie. Pentru a-l conduce pe artistul de la malul mării pe ultimul drum, au venit persoane marcante din lumea muzicală machedonească, cum ar fi Pindu sau Ionuț Galani.
Tot în luna februarie a trecut la cele veșnice Gigi Căpățână (alias Eugen Doinaru), fost director la Radio Neptun. El și-a lăsat amprenta atât în mediul cultural, cât și în cel media local. A fost și fondatorul Cenaclului Eveniment.
La 25 februarie s-a stins o mare personalitate a intelectualității dobrogene - biologul şi geograful Marian Traian Gomoiu. Avea 84 de ani și a fost unul dintre cei mai activi cercetători ai Mării Negre din ultimele cinci decenii, o reputată personalitate ştiinţifică cunoscută şi recunoscută de comunitatea internaţională prin consistenta sa operă. În urmă cu un an și jumătate, pe 10 iulie 2019, devenea cetățean de onoare al municipiului Constanța, împreună cu un alt răposat dobrogean de marcă - Petre Frangopol.
Forțele Navale Române au fost în doliu în luna februarie. Comandorul George Chirică s-a stins din viață. În anul 2021, el a primit „Emblema de onoare a logisticii ”.
În luna martie a încetat din viață, la vârsta de 83 de ani, soprana Gabriela Popescu. În cei 23 de ani de activitate în teatrul constănţean (s-a pensionat în anul 1988) a fost distribuită în 18 premiere de operă şi opereta. Gabriela Popescu s-a numărat printre cei 62 de seniori omagiaţi de cotidianul ZIUA de Constanţa pe 12 iunie 2018, cu ocazia evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănţean“. Cu acel prilej, sopranei i-au fost acordate Medalia „Jean Ionescu“ împreună cu placheta #RespectTeatru, iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa, şi scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa.
Tot în luna martie a plecat dintre noi un muzician de excepție, violonistul constănțean Mitică Feraru. Concert maestru al orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", și-a dedicat întreaga viață Muzicii și Teatrului, pe care l-a slujit cu devoțiune și pasiun.
Biblioteca județeană „I.N. Roman” din Constanța, în doliu, ca urmare a decesului Claudiei Cincă, bibliotecar la Departamentul de catalogare. Avea doar 49 de ani. Aceasta a decedat la 25 martie.
Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, a murit pe 14 aprilie 2021, când ar fi trebuit să își sărbătorească ziua de naștere. Printr-un decret de decorare semnat de fostul preşedintele Traian Băsescu, Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanţa, a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
O tânără profesoară din Constanța a pierdut lupta cu nemilosul cancer în aprilie. Un om minunat și iubit de colegi și elevi. Astfel o descriu colegii de la Colegiul Tehnic „Tomis” din Constanța pe profesoara Angela Fuduli, catedra de limba și literatura română, care la doar 47 de ani a trecut la cele veșnice.
Universitatea „Ovidius” din Constanța, în doliu, după ce Prof. univ. dr. ing. Sorin Ioan Roșca s-a stins din viață în data de 26 aprilie.
Prof. univ. dr. ing. Sorin Ioan Roșca a fost un remarcabil prieten și susținător al specialiștilor constănțeni, din domeniul Chimiei, atât la nivel universitar cât și pre-universitar, prin grija și atenția specială pe care a manifestat-o față de organizarea și desfășurarea activităților Filialei din Constanța a Societății de Chimie din România.
La începutul lunii mai, a trecut la cele veșnice Florica Cruceru. Distins critic şi istoric de artă, primul director al Muzeului de Artă din Constanța, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi expert în artă românească modernă – s-a stins la vârsta de 94 de ani, în Bucureşti.
Pompierii din cadrul ISU Constanța în doliu după ce s-a stins din viață plt. adj. (R) Cîrmiș Bogdan la data de 17 mai.
Actorul Bogdan Caragea s-a stins din viață în data de 21 mai. La Teatrul de Stat Constanţa a regizat spectacolele "Escrocii" şi "Omul, bestia şi virtutea", în care a şi jucat.
Pedro Negrescu a murit în luna mai, la vârsta de 52 de ani. A fost regizor la Opera din Constanța, profesor de muzică de cameră la Liceul de Artă din Constanța, dirijor al orchestrei de cameră „Con Anima” din Arad.
La începutul lunii iunie a murit Corneliu Tudose, colaborator al CERONAV.
Colectivul Clinicii Chirurgie I a Spitalului Clinic Judetean de Urgență “ Sf. Apostol Andrei” Constanta au anunțat cu durere trecerea în neființă a Doctorului Dumitrescu Dumitru în luna iunie a acestui an.
Doliu în Arhiepiscopia Tomisului , după ce părintele Iulian Daniel a decedat la doar 39 ani la data de 5 iulie 2021. „Să ne zâmbești din veșnicie așa cum o făceai mereu în lume”, scria părintele Jean Ion.
Artista Geta Mocanu Pretorian a încetat din viață la 6 iulie 2021.
Anul acesta, în luna iulie, Jandarmeria Tulcea a fost în doliu. Colegii din Jandarmeria Tulcea i-au adus un ultim omagiu colegului lor plutonierul adjunct în rezervă Aftene Vasile.Tot în luna iulie a trecut în lumea celor drepți fostul nostru coleg de pe Departamentul Social, al redacției ZIUA de Constanța, George Saveli.
Octavian Axente, fost balerin și actor al Teatrului Liric constănțean, s-a stins din viață în lun aaaugust a acestui an. Născut la 27 martie 1942, Octavian Axente s-a aflat printre seniorii distinși pentru întreaga carieră cu medalia „Jean Ionescu“ şi cu placheta #RespectTeatru, în cadrul evenimentului „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, inițiat de cotidianul ZIUA de Constanţa, în vara anului 2018.
Doliu în învăţământul din Constanţa, în luna august. O cunoscută profesoară de istorie s-a stins din viaţă. Cornelia Levonian a fost profesor de istorie la Colegiul Energetic Constnaţa în perioada 1990 - 2007.
Doliu la Consiliul Județean Constanța. Fostul consilier judeţean, Vasile Mihalache s-a stins din viață în septembrie 2021.
Tot în septambrie a murit Constantin Gâdei, profesor al Colegiului Tehnic „Tomis” din Constanța.
La 27 septembrie s-a stins din viață Simeon Gana, fost stareț la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”, din comuna Ion Corvin, județul Constanța.
La sfârșitul lunii septembrie, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța a anunțat dispariția Prof. univ. dr. Viorel Tode, cel care a fondat secția Clinică Urologie din cadrul SCJU Constanța și a condus-o mai bine de două decenii.
Profesorul universitar dr Daniela Caruțiu s-a stins din viață la data de 1 octombrie. Lumea culturală, academică şi artistică a Constanţei, în special Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, este mai săracă odată cu trecerea în nefiinţă a Danielei Țurcanu-Caruţiu, dascăl, om de cultură, cercetător ştiinţific, artist multiplu premiat în ţară şi în spaţiul internaţional, se arată într-un mesaj al Danielei Vitcu.
Brigada 9 Mecanizată ,,Mărășești” a fost în doliu, după decesul unui plutoneir major de la Batalionul 341 Infanterie "Rechinii Albi" Topraisar. Adrian Marțincu s-a stins din viață la începutul lunii octombrie
La 14 octombrie s-a stins din viață un fost șef al poliției din Constanța. Activitatea sa profesională a fost legată și de județul Tulcea. Este vorba despre col. r. Șurcă Ion, fost ofițer de poliție și profesionist desăvârșit.
Tot în octombrie, a murit consulul onorific al Republicii Finlanda la Constanța, Constantin Șuteu.
În noiembrie a murit Petru Anghel, fost președintele Asociației "Clubul Amiralilor" și în timpul mandatului dumnealui, a fost ridicat monumentul "Crucea Marinarilor", dedicat tuturor marinarilor eroi și este situată pe faleza Cazinoului din Constanța.
Doliu în PNL Constanța, în noiembrie. Președintele Organizației Seniorilor Naționali Liberali Constanța s-a stins din viață. Nicolae Ciucă a fost președinte al Organizației Seniorilor Naționali Liberali Constanța și prim vicepreședinte OSNL.
Scriitorul dobrogean, Ion Roșioru, s-a stins din viață în luna noiembrie a acestui an, la vârsta de 77 de ani.
Cicilia Șerbănescu, primarul comunei Adamclisi, a decedat la data de 16 noiembrie 2021.
Tot în noiembrie, Cenaclul Literar Mihail Sadoveanu a anunțat dispariția unui scriitor, membru al cenaclului. Scriitorul Col. Cristian Timofte s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani.
Coregraful Călin Hanțiu s-a stins din viață în luna decembrie. În 1979, sosește la Constanța, fascinat de realizările maestrului Oleg Danovski şi dorindu-și cu ardoare să învețe de la cei mai buni. S-a numărat, ca solist, printre fondatorii companiei de balet de la malul mării.
El a dansat pe mari scene ale lumii și a fost distins cu premii naţionale şi internaţionale, având parte de o presă elogioasă, care i-a pus în valoare activitatea și l-a promovat atât ca solist, cât şi în calitate de coregraf.
Petre Purcărea, fost inspector școlar la disciplina istorie, în cadrul Inspectoratului Județean Școlar Constanța, s-a stins din viață tot în luna decembrie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii