Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revizia generală a rafinăriei Petromidia, încheiată cu succes. A început repornirea unităților de producție

ro

05 May, 2020 09:53 1859 Marime text

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a finalizat cu succes lucrările de revizie a rafinăriei Petromidia și a început repornirea unităților de producție.

În perioada următoare, acestea vor reintra în fluxul operațional, iar gradual vor atinge capacitățile nominale.

„Revizia generală reprezintă o măsură absolut necesară și obligatorie pentru a ne desfășura activitatea în deplină siguranță, dar si pentru protejarea angajaților, a comunităților din zonă și a mediului înconjurător. Prin măsurile preventive adoptate la nivelul platformei Petromidia, am reușit, împreuna cu toți cei implicați, să realizăm aceste lucrări în condiții de siguranță și fără incidente pe parcursul celor 45 de zile”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.


Lucrările au fost coordonate de Rominserv, furnizorul de soluții tehnologice al Grupului KMG International, și s-au desfășurat pe o suprafață întinsă, de peste 200 de hectare, cu distanțe considerabile între punctele de lucru, preponderent în aer liber și cu respectarea regulilor de distanțare socială. Pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia au fost contractate exclusiv companii din România.

În timpul reviziei generale, specialiștii Rominserv și Rompetrol Rafinare au efectuat operațiuni de mentenanță, conformare, dar și pentru proiecte noi care să susțină evoluția rafinăriei pe trendul operațional ascendent din ultimii ani. Cele mai importante proiecte de investiții au fost schimbarea reactoarelor de la instalația de Reformare Catalitică cu unele de ultimă generație și schimbarea ansamblurilor principale ale instalației de Cracare Catalitică, cu unele mai performante din punctul de vedere al proceselor operaționale.

În total, au fost executate aproape 1.500 de lucrări. În cele 45 de zile, echipele au intervenit asupra unui număr de 1.000 de utilaje statice, 150 de utilaje rotative, peste 2.600 de țevi și conducte și aproximativ 560 de utilaje electrice.

Odată cu revizia generală din 2020, rafinăria Petromidia și Divizia de Petrochimie se vor alinia la noua strategie de funcționare, cu revizie generală programată la 4 ani și opriri tehnologice programate la 2 ani.

Repunerea în funcțiune a instalațiilor din Petromidia se realizează concomitent cu reluarea proceselor de producție din rafinăria Vega, unic producător național de bitum și hexan. Unitatea din Ploiești a fost, de asemenea, în revizie generală, pentru mentenanța și conformarea instalațiilor existente pe platformă.

În 2019, rafinăria Petromidia s-a menținut pe trendul ascendent al rezultatelor operaționale, cu un volum total de 6,33 milioane de tone de materii prime procesate. Acest lucru a determinat o producție record pentru benzină (1,37 milioane de tone), motorină (2,93 milioane de tone) și carburant Jet (406 kt).


Divizia de Petrochimie, unicul producător intern de polipropilene și polietilene, a procesat în 2019 un total de 153 kt de propilenă, în creștere cu 6% comparativ cu anul 2018. Dezvoltarea dinamică a acestui segment a asigurat companiei o poziție competitivă în piața regională (Marea Neagră, Marea Mediterană, Europa Centrală și de Est).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii