Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele elevilor din România la evaluarea internațională PISA

ro

04 Dec, 2019 08:39 1818 Marime text
Raportul internațional publicat pe 3 decembrie de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) - „What students know and can do” prezintă rezultatele evaluării în țările participante și extrage date de cercetare relevante pentru politicile educaționale. 

Pe primele locuri la domeniul citire/lectură (domeniu principal de testare la PISA 2018) se situează Beijing-Shanghai-Jiangsu-Zhejiang (China), Singapore, Macao (China), Hong-Kong (China), Estonia, Finlanda, Canada și Irlanda. La nivelul Uniunii Europene, pe primele locuri se clasează Estonia, Finlanda, Irlanda, Polonia, Suedia.

Comparativ cu ciclul anterior de testare, media internațională a înregistrat o ușoară scădere (citire/lectură - 487, față de 493, matematică - 489, față de 490, științe - 489, față de 493 în 2015). Această tendință este înregistrată și de țara noastră: citire/lectură - 428 (față de 434 în 2015),  matematică - 430 (față de 444, în 2015) și științe - 426 (față de 435). Scorurile înregistrate în 2018 sunt mai mari în raport cu rezultatele din anii 2006 și 2009, dar ușor mai mici comparativ cu cele înregistrate în 2015.

Conform Raportului OECD, diferența înregistrată la citire/lectură și la științe între 2015 și 2018 nu este semnificativă statistic, spre deosebire de cea de la matematică. Din punct de vedere al comparației cu alte state, rezultatele elevilor români se plasează aproape de cele ale elevilor din Moldova, Muntenegru, Bulgaria și Emiratele Arabe Unite.

Performanţele elevilor au fost măsurate pe 6 niveluri (pentru unele domenii, au fost definite subniveluri ale nivelului 1). Nivelul 2 este considerat nivelul de bază necesar a fi atins de tinerii aflați spre finalul învățământului obligatoriu în vederea integrării eficiente în societatea cunoaşterii.

Procentul elevilor care se află sub nivelul 2 pe fiecare domeniu de testare este următorul, în 2018: științe - 44%, matematică - 46,5%, citire/lectură - 40,8%. Comparativ cu 2015, acest procent a crescut cu 0,4% la citire/lectură și cu 5,7% la matematică, însă a scăzut cu 3% la științe. La citire, elevii cu performanțe sub nivelul 2 pot înțelege texte simple, cu vocabular simplu și cu informații explicite, însă nu pot realiza inferențe pe baza textului citit, nu pot trage concluzii.

Acești elevi au dificultăți de interpretare a semnificației textelor parcurse.

La matematică, pot utiliza elemente simple de calcul, dar nivelul lor de achiziții nu este suficient pentru a putea utiliza gândirea matematică în situații variate de viață. La științe, pot recunoaște și pot identifica unele explicații ale fenomenelor științifice simple, însă nu pot găsi cauzalități sau corelații științifice fără sprijin sau ghidare.


Ce știu și ce pot face elevii români în ceea ce privește citirea/ lectura?

59,2% dintre elevi s-au situat cel puțin la nivelul 2 de competență, ceea ce înseamnă că pot înțelege un text de lungime medie, pot extrage ideea principală, pot căuta informații pe baza unor criterii, altfel spus, pot construi semnificații pe baza a ceea ce citesc (pot învăța pe baza lecturii).
Aproximativ 1% dintre elevi au obținut performanțe foarte bune (nivelul 5 sau 6) – pot înțelege texte lungi, pot utiliza concepte abstracte, pot face diferența dintre fapte și opinii.

Ce știu și ce pot face elevii români la matematică?

53,4% dintre elevi s-au situat la nivelul 2 de competență sau la un nivel superior acestuia, ceea ce înseamnă că pot recunoaște și interpreta fără sprijin cum poate fi reprezentată matematic o situație simplă (de exemplu, compararea distanței pe două rute alternative sau exprimarea prețului unui produs în diferite monede). În medie, în țările membre OECD, ponderea elevilor aflați la nivelul 2 sau la un nivel superior al competențelor matematice a fost de 76%.


Aproximativ 3% dintre elevi au obținut performanțe foarte bune (nivelul 5 sau 6) la matematică - pot modela situații matematice complexe, pot selecta, compara și aprecia strategii adecvate de rezolvare a unor probleme.

Ce știu și ce pot face elevii români la științe?

Aproximativ 56% dintre elevi s-au situat la nivelul 2 de competență sau la un nivel superior acestuia, ceea ce înseamnă că recunosc explicația corectă a unui fenomen științific familiar și pot utiliza cunoștințele lor pentru a evalua dacă anumite date pot fundamenta o anumită concluzie.

Aproximativ 1% dintre elevi au obținut performanțe foarte bune (nivelul 5 sau 6) la științe - pot aplica în mod autonom și creativ cunoștințele lor din domeniul științelor într-o varietate de situații, inclusiv în situații nefamiliare.

Factori care influențează performanțele elevilor

În general, factorul socioeconomic influențează performanțele elevilor de pretutindeni. În România, elevii din familii cu statut socioeconomic bun au obținut, la citire/lectură, cu 109 puncte mai mult decât cei din familii cu statut socioeconomic scăzut, diferența fiind mult mai mare decât cea înregistrată la testarea din 2009 (86 de puncte). Statutul socioeconomic a fost strâns corelat și cu performanțele la matematică și științe.

Elevii români din medii dezavantajate au aspirații școlare mai reduse, chiar și cei care înregistrează rezultate foarte bune: 1 din 4 elevi cu rezultate foarte bune, provenind din medii dezavantajate se gândește că nu va absolvi învățământul terțiar, comparativ cu 1 din 30 de elevi cu rezultate foarte bune, din medii socioeconomice avantajate.

Datele de cercetare arată disparități semnificative ale rezultatelor între școli. Cu alte cuvinte, există tendința de grupare pe școli a elevilor cu rezultate bune. De asemenea, un elev dintr-o familie cu statut socioeconomic dezavantajat are doar 13% șanse să fie înscris într-o școală plasată între primele 25% după performanță (media OECD fiind de 17%).

În România, 49,4% dintre profesorii care predau la școlile participante la evaluarea PISA au urmat cursuri de master, acest procent fiind mai mare decât media țărilor participante la testare, respectiv 43,9%. Cu toate acestea, datele arată o corelație slabă între rezultatele elevilor și nivelul de studii al profesorilor. Atitudinea profesorilor față de predare, entuziasmul manifestat în activitatea didactică influențează însă rezultatele elevilor. În majoritatea țărilor, inclusiv în România, elevii care au apreciat că profesorul lor predă cu interes și cu pasiune au obținut rezultate mai bune.

În toate țările și economiile participante la PISA 2018, fetele au rezultate mai bune la citire/lectură decât băieții. În ceea ce privește matematica și științele, rezultatele elevilor români arată performanțe asemănătoare între fete și băieți.

Elevii români apreciază că efortul depus pentru rezolvarea sarcinilor de lucru a fost, în medie de 7,9 pe o scală de la 1 la 10, unde 10 semnifica efortul maxim. Efortul depus este apropiat de media OECD, însă mai mic decât cel pe care elevii noștri l-ar fi depus dacă era vorba despre o evaluare cu miză personală (examen, evaluare notată).

Rezultatele evaluării internaționale PISA 2018, precum şi toate informaţiile şi datele validate la nivel internaţional sunt disponibile pe https://www.oecd.org/pisa/ . Date comparative privind rezultatele pot fi vizualizate la adresele: https://www.compareyourcountry.org/pisa (în limba engleză) sau https://www.compareyourcountry.org/pisa?lg=fr (în limba franceză).

 Despre PISA

PISA (Programme for International Student Assessment) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor cu vârste între 15 și 16 ani, în domeniile citire/lectură, matematică şi ştiinţe.

Intervalul de vârstă 15-16 ani este reprezentativ pentru finalizarea sau apropierea de finalizarea învăţământului obligatoriu. Evaluarea PISA pune accent pe competențele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii - cu alte cuvinte accentul nu cade neapărat pe ceea ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață.

Administrarea evaluării PISA se realizează de către un consorţiu internaţional, la fiecare trei ani. Pregătirea şi adaptarea la nivelul fiecărei ţări participante a instrumentelor de evaluare este realizată de un centru național, desemnat de Ministerul Educației. În România, evaluarea PISA 2018 a fost coordonată de Institutul de Științe ale Educației, ciclurile anterioare fiind coordonate de Centrul Național de Evaluare și Examinare.

Majoritatea țărilor sau economiilor participante la PISA 2018 au administrat testarea folosind calculatorul. România a administrat testele în format tipărit (format utilizat de 9 țări: România, Moldova, Ucraina, Argentina, Iordania, Arabia Saudită, Macedonia de Nord, Liban și Vietnam), fiind planificată aplicarea pe calculator a testelor pentru următorul ciclu de evaluare - PISA 2021.

Eșantionarea școlilor este realizată de consorțiul OECD pe baza datelor statistice privind rețeaua școlară și distribuția populației elevilor de 15-16 ani. Ponderea diferitelor tipuri de unități de învățământ în eșantion reflectă ponderea acestora în rețeaua școlară.

În România, testele de evaluare PISA 2018 au fost aplicate în 170 de unități de învățământ. Au participat 5081 de elevi din clasele VII-X, fiind validate și prelucrate 5075 de teste. Cea mai mare pondere au avut-o elevii din clasa a IX-a (77,9%), urmați de cei de clasa a X-a (15,1%), clasa a VIII-a (6%) și de clasa a VII-a (0,9%).

Elevii au primit câte o broșură de test, având la dispoziție 2 ore. În total, au fost utilizate 30 de broșuri diferite, fiecare cuprinzând o combinație de itemi din două sau trei domenii de testare. Pentru colectarea unor date de context socioeducațional, elevii au completat un chestionar care a cuprins întrebări despre familia lor, modul lor de viață, climatul școlii, practicile didactice ale profesorilor de limba și literatura română (domeniul citire/lectură fiind domeniu principal de testare la PISA 2018).

De asemenea, date despre caracteristicile școlilor participante la testare au fost culese printr-un chestionar adresat directorilor acestor unităţi de învăţământ. Acesta a vizat informații despre mediul şcolar, oferta educaţională, personalul didactic, oportunităţile de învăţare oferite elevilor etc.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii