România a donat 11 ambulanţe serviciilor de urgenţă din Ucraina
România a donat 11 ambulanţe serviciilor de urgenţă din Ucraina
18 Apr, 2022 13:01
ZIUA de Constanta
1210
Marime text
11 ambulanțe - 9 din dotarea Serviciilor Județene de Ambulanță și 2 din dotarea SMURD - au fost donate de țara noastră serviciilor de urgență din Ucraina.
Acțiunea umanitară s-a derulat prin intermediul HUB-ului logistic operaționalizat la Suceava.
Autospecialele sunt complet echipate și funcționale și vor fi folosite pentru evacuarea răniților și acordarea ajutorului medical de urgență.
Menționăm faptul că donarea către partea ucraineană a celor 11 ambulanțe a fost aprobată la finalul lunii trecute, la propunerea CNSU, prin Hotărâre de Guvern.
Din partea autorităților locale, la acțiune au fost prezenți prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, și inspectorul șef al pompierilor militari suceveni, colonelul Costică Ghiață., transmite ISU Suceava.
Reamintim că Departamentul pentru Situații de Urgență, sub egida Mecanismului European de Protecție Civilă a deschis primul Centru Logistic European pentru primirea, depozitarea, manipularea și transferul asistenței umanitare oferită de statele membre către Ucraina, în județul Suceava., a mai precizat sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii