Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România anului 2012 are cei mai mulţi analfabeţi din Uniunea Europeană Deputaţii au respins moţiunea pe educaţie

ro

03 Oct, 2012 01:20 1676 Marime text
Moţiunea simplă pe Educaţie iniţiată de PDL a fost respinsă în Cameră după ce în favoarea ei s-au înregistrat doar 67 de voturi „pentru", 153 deputaţi fiind „împotrivă", iar zece s-au abţinut. Moţiunea intitulată „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar" propunea demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu. De asemenea, moţiunea simplă cere şi renunţarea la opţiunea bacalaureatului profesional. În plus, democrat-liberalii cereau ca ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor, precum şi emiterea unei interdicţii pentru acesta de a mai activa cel puţin cinci ani de zile în învăţământul universitar. Preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, a reacţionat, în declaraţia politică depusă la începutul acestei săptămâni la Camera Deputaţilor, faţă de decizia parlamentarilor PDL de a depune o moţiune simplă pe tema Educaţiei.

„Spiriduşii şi zânele imaculate din PDL au pus de o moţiune. Pe ce temă? A învăţământului! De-a dreptul hilar! Adică PDL, groparul educaţiei româneşti, s-a găsit să vină acum să se plângă de „catastrofele" din învăţământ. Abia aştept să aflu, în timpul dezbaterii acestei moţiuni, câte lucruri bune au făcut democrat-liberalii pentru educaţie în ultimii ani", susţine deputatul Gheorghe Dragomir. Acesta reaminteşte faptul că democrat-liberalii sunt cei care au lăsat în urma lor un dezastru în educaţie. „Un lucru este cert: România anului 2012 are cei mai mulţi analfabeţi din Uniunea Europeană, 40% din adolescenţii de 15 ani au dificultate în citirea unui text, iar 40% din elevi au acasă mai puţin de 10 cărţi. De-a dreptul înfiorător, domnilor democrat-liberali!", conchide deputatul PNL, Gheorghe Dragomir.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii