Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:11 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România coordonează DANUBIUS-RO Proiect de 128 milioane de euro pentru protejarea ecosistemelor Fluviu-Mare

ro

28 Dec, 2024 21:10 368 Marime text

 
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării va coordona implementarea proiectului DANUBIUS-RO - Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Mări.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării va coordona implementarea proiectului DANUBIUS-RO - Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Mări. Proiectul, în valoare de peste 128 milioane de euro, vizează dezvoltarea infrastructurii de cercetare pentru studierea și protejarea ecosistemelor fluviu-mare, cu un accent deosebit pe Delta Dunării, un tezaur natural recunoscut la nivel global, potrivit Știri pe Surse.

„Vom folosi cele mai noi tehnologii în materie de procesare a datelor, Big Data și inteligenţa artificială, pentru a avea o analiză exhaustivă ce va putea să fie folosită la nivel european şi internaţional. Danubius este singura infrastructură de cercetare din întreaga Europă care este condusă de către România. Colegii noștri geniali vor coordona activitatea a peste 300 de cercetători români şi străini”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.


Hub-ul de la Murighiol are 2 componente majore

Proiectul creează locuri de muncă în domenii de înaltă specializare și are două componente majore:

1. Hub-ul științific din Murighiol, cu 17 laboratoare echipate pentru cercetări avansate în geoștiințe și științele vieții;

2. Supersite-ul Delta Dunării, ce include 8 stații de cercetare amplasate strategic și 16 puncte de observare dotate cu echipamente de ultimă generație pentru monitorizarea ecosistemelor acvatice.

Aceste infrastructuri vor fi completate de laboratoare de cercetare avansate și o platformă tehnologică integrată, menită să permită colectarea și analiza rapidă a datelor de mediu prin intermediul unor senzori optici digitali de nouă generație.

Din consorţiu mai fac parte, alături de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Ştiinţe Biologice, şi Institutul de Geologie şi Geoecologie Marină Geo-Ecomar, Institutul Delta Dunării, precum şi Institutul de Geodinamică.


Prin infrastructură, tehnologie și colaborare, construim un model de protecție a ecosistemelor naturale, contribuind la dezvoltarea economică durabilă a României și la consolidarea rolului nostru pe scena cercetării internaționale.



Citește și:
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat







 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii