România intră în zona producătorilor de armament de calibru!
România intră în zona producătorilor de armament de calibru!
30 Apr, 2024 15:24
ZIUA de Constanta
798
Marime text
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenționează să preia compania Automecanica Mediaș SRL și subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaș SRL.
Rheinmetall Landsysteme GmbH, Germania, face parte din grupul Rheinmetall, grup tehnologic integrat, care dezvoltă și comercializează componente, sisteme și servicii pentru industria de securitate și cea civilă.
Automecanica Mediaș SRL este un producător de componente din oțel pentru semiremorci de transport greu, containere speciale, oțelării și confecții metalice, scări metalice interioare și exterioare, asamblare structuri metalice finale, suprastructuri auto, precum și proiectare personalizată și
producție de piese și componente din oțel, oțel inoxidabil și aluminiu.
„În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această tranzacție nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața romȃnească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Citește și
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii