Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România va susţine poziţia UE privind combaterea cauzelor şi efectelor încălzirii globale. Anunțul lui Tanczos Barna

ro

10 Nov, 2022 11:33 903 Marime text
Tánczos Barna, foto: Facebook/ Tánczos BarnaRomânia sprijină efortul Uniunii Europene (UE) de a combate atât cauzele, cât şi efectele încălzirii globale, iar atingerea ţintelor, chiar dacă sunt stabilite şi la nivel naţional, nu se pot realiza individual, susţine ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

"Atingerea ţintelor, chiar dacă sunt stabilite şi la nivel naţional, nu se pot realiza individual. România va susţine poziţia UE. Ţin să vă reamintesc că UE este liderul global al ambiţiilor şi în acest moment arată calea pentru reducerea impactului schimbărilor climatice. Totodată, arată modalităţile practice prin care putem să reducem emisiile de carbon şi emisiile de gaze cu efect de seră, care generează aceste probleme de mediu", a declarat Tanczos, într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis joi AGERPRES.


Potrivit MMAP, Uniunea Europeană şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la încălzirea globală peste pragul de 1,5 grade Celsius şi a solicitat tuturor părţilor să ia de urgenţă măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Uniunea Europeană a reamintit şi obligaţia de a respecta angajamentele pe care părţile şi le-au asumat prin Acordul de la Paris şi prin Pactul Climatic de la Glasgow, adoptat în timpul conferinţei de anul trecut, COP26.
 

"Îngrijorarea Uniunii Europene, împărtăşită şi de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, vine pe fondul lipsei de ambiţie a contribuţiilor determinate la nivel naţional de ţările parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice. România şi-a asumat ţelurile comune ale Uniunii Europene, dintre care amintim nevoia de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, şi asumarea obiectivului de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Pe prima pagină a agendei COP27 sunt teme precum adaptarea la schimbările climatice, mecanismul internaţional pentru pierderi şi daune asociate schimbărilor climatice şi finanţarea acţiunii climatice, dezvoltarea şi transferul tehnologiilor. Până la acest moment, subiectul care a iscat deja neînţelegeri a fost problema pierderilor şi a daunelor care se referă la consecinţele climatice suferite de ţările vulnerabile şi la metodele prin care acestea pot fi ajutate de ţările dezvoltate. România susţine determinarea Uniunii Europene de a căuta soluţii eficiente pentru a răspunde nevoilor diverse ale ţărilor vulnerabile care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice şi este solidară cu acestea", notează sursa citată.


În perioada 6 - 18 noiembrie se desfăşoară, la Sharm El-Sheikh, Egipt, cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27). La eveniment sunt prezenţi şefi de stat, miniştri, negociatori, activişti pentru schimbări climatice şi reprezentanţi ai societăţii civile.

O delegaţie a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, condusă de către ministrul Barna Tănczos, va participa la discuţii începând cu data de 16 noiembrie. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii