Rubrica „Lumea marinarilor“ a cotidianului ZIUA de Constanța, realizată de comandor (r) dr. Marian Moșneagu, premiată de „Clubul Amiralilor“ (galerie foto)
Rubrica „Lumea marinarilor“ a cotidianului ZIUA de Constanța, realizată de comandor (r) dr. Marian Moșneagu,
01 Nov, 2019 18:44
ZIUA de Constanta
4625
Marime text
Vineri, 1 noiembrie 2019, Asociația “Clubul Amiralilor” a organizat o nouă ediție de premiere a celor mai reprezentative lucrări apărute în ultimii doi ani în domeniul literaturii cu tematică de marină.
Astfel, la actuala ediție au fost depuse pentru jurizare peste 50 de lucrări, autorii fiind cadre didactice universitare, ofițeri de marină activi sau în rezervă din Forțele Navale și din Marina civilă, membri ai Uniunii Scriitorilor - filiala Dobrogea, ziariști și publiciști profesioniști, dar și cadeți din instituțiile militare de învățământ.
Ca și la edițiile precedente, „Clubul Amiralilor” a oferit premii, constând în plachete și diplome, participanților înscriși la cele șapte secțiuni: Teorie și artă militară navală, Legislație maritimă și fluvială, Știință și tehnică de marină, Istorie navală, geografie maritimă și fluvială, Publicistică de marină, Navigație, transport maritim și activități portuare, Literatură memorialistică, umoristică și Miscellanea. De asemenea, la ultimele ediții a acordat și Premiul “Aspiranții condeiului”, rezervat cadeților condeieri.
În premieră, un partener al cotidianului ZIUA de Constanța, comandorul (r) dr. Marian Moșneagu, a fost distins cu Premiul de excelență „Comandor Eugeniu Botez” pentru cele peste 125 de articole publicate în ultimii doi ani la rubrica „Lumea marinarilor”.
Aceluiași prolific istoric naval și publicist i-a fost conferit și Premiul de excelență „Contraamiral Aurel Negulescu” pentru volumul „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, lucrare lansată vineri, 18 octombrie 2019, la cea de-a XV-a ediție a Salonului anual de carte “Polemos”, organizat la Cercul Militar Național din București de prestigioasa Editură Militară.
Tot colaboratorului cotidianului ZIUA de Constanța i se datorează premierea altor patru lucrări de excepție, recomandate cu căldură „Clubului Amiralilor”. Este vorba despre jurnalul de front “Războiul văzut de soldați (1916 - 1918”), apărut în 2019 la Editura Tiparg, volum aparținând talentatului clc Nicolae C. Balotă (1894 - 1984), publicat postum la Centenarul Marii Uniri prin grija nurorii sale, Coca Balotă, care a primit Premiul special “Contraamiral Aurel Negulescu”, la Secțiunea Memorialistică.
Premiul “Contraamiral Aurel Negulescu” a fost acordat post-mortem contraamiralului Alexandru Constantinescu (1888 - 1965), fost comandant al Școlilor Marinei și al Diviziei de Mare, pentru lucrarea “Amintirile unui amiral”, publicată anul acesta de nepotul său, inginerul Alexandru-Silviu Popescu, la Editura Militară, cu un Studiu introductiv și note de comandorul dr. Marian Moșneagu.
Istoricul și publicistul dr. Florian Bichir a fost distins cu Premiul de excelență “Viceamiral Ioan Bălănescu” pentru volumul “Romanian submarines in the nets of the Soviets. Military operations into the depths of the Black Sea (1941 – 1944)”, apărut în 2019 la prestigioasa Editură Lambert Academic Publishing.
În fine, ofițerul maritim 1 Cornel Cornea, unul dintre colegii săi de promoție, a primit Premiul “Comandor Eugeniu Botez” în domeniul Publicistică de marină – literatură pentru volumul memorialistic “Revelatorium”, apărut în vara acestui an la Editura Ex Ponto.
Marele Premiu al “Clubului Amiralilor” a fost acordat contraamiralului de flotilă (rtr) dr. ing. Constantin Rusu, președintele filialei București a Ligii Navale Române, pentru impresionantul tom enciclopedic “Submarinul. Vol. I Evoluția submarinului (Din cele mai vechi timpuri până în anul 2010”), apărut în 2019 la Editura Teofil.
Felicitat de redacția ZIUA de Constanța pentru dublul succes repurtat la actuala ediție, comandorul dr. Marian Moșneagu ne-a declarat: “Am fost mai mult decât onorat să mă regăsesc printre premianții celei de-a XIII-a ediții a Premiilor acordate cu generozitate de «Clubul Amiralilor», alături de autori consacrați ai genului, dar și de pasionați admiratori ai Mării și slujitori cu credință ai Marinei Române. Această competiție anuală reprezintă, pe lângă aprecierea simbolică a Amiralității, un imbold și o motivație aparte pentru a fi consecvenți cu noi înșine prin a oferi noi și noi contribuții notabile în domeniile de interes major pentru Forțele Navale și nu numai. De-a lungul celor 13 ediții, «Clubul Amiralilor» a premiat peste 600 de lucrări care alcătuiesc o adevărată bibliotecă de profil, reprezentativă pentru talentul și perseverența autorilor dar și pentru spiritualitatea marinărească, în ansamblu.
Personal, admir rigoarea și imparțialitatea membrilor juriului și sunt încrezător că actualul președinte al «Clubul Amiralilor», domnul amiral dr. Aurel Popa, fost șef al Statulului Major al Forțelor Navale, va genera o nouă abordare în etalarea operelor noastre, prin externalizarea, deja promisă, a acestora în cadrul unei festivități care să exceadă mediului militar și o mediatizare pe măsura reputației autorilor și a prestanței organizatorilor”.
Sursa foto: Cristian Vlăsceanu, Centrul Media al Forțelor Navale
Citește și:
Lumea marinarilor

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii