Rucsac furat în Vama Veche. Jandarmii au surprins suspectul
Rucsac furat în Vama Veche. Jandarmii au surprins suspectul
27 Aug, 2019 12:15
ZIUA de Constanta
1702
Marime text



Persoana în cauză a atras atenţia echipajului de jandarmerie în momentul în care a fost surprins, ieşind din magazia ce aparţinea terasei, cu un rucsac de culoare verde în mână, devenind foarte agitat la vederea echipajului de jandarmi.
Acesta a fost somat şi reţinut, moment în care persoana vătămată s-a deplasat către echipajul de jandarmerie şi a reclamat dispariţia rucsacului.
În rucsac, persoana păgubită avea îmbrăcăminte de schimb şi alte bunuri personale.
Suspectului i-au fost întocmite actele de constatare pentru furt și a fost condus la sediul Poliţiei Vama Veche pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmii constănţeni recomandă turiştilor să nu lase nesupravegheate bagajele sau lucrurile de valoare (genţi, telefoane mobile, camere de fotografiat/filmat etc). De asemenea, păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, locul în care aţi lăsat bunurile personale şi încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii