Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a decis reevaluarea ofertelor depuse Paza sediilor CERONAV, constestate la CNSC chiar de o firmă de pază din Constanța ! (DOCUMENT)

ro

31 Jul, 2024 17:00 1151 Marime text
  • Transguard Security SRL a contestat rezultatul procedurii emis de către CERONAV în cadrul procedurii de atribuire, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă şi transport valori pentru cele trei sedii CERONAV Constanța şi pentru sediul CERONAV subunitatea Galați
  • CNSC a admis contestația formulată și a anulat în parte, raportul procedurii nr. 4559/06.06.2024 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de Alfaro Security SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și a obligat CERONAV ca în termen de 10 zile să reanalizeze oferta depusă de Alfaro Security SRL cu respectarea considerentelor, a documentației de atribuire și a legislației incidente
  • Decizia este obligatorie pentru părți
 




Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 2083/C5/2068 din 25.07.2024 la contestația înregistrată la CNSC cu nr. 37185/13.06.2024, formulată de TRANSGUARD SECURITY SRL, cu sediul în municipiul Constanța, Bd. Mamaia nr. 122 bis, împotriva rezultatului procedurii, emis de către CENTRUL ROMÂN PENTRU PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA PERSONALULUI DIN TRANSPORTURI NAVALE (CERONAV), cu sediul în municipiul Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă şi transport valori pentru cele trei sedii CERONAV Constanța şi pentru sediul CERONAV subunitatea Galați”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului publicitar nr. ADV1423589/26.04.2024.

Prin intermediul contestației s-a solicitat: anularea rezultatului procedurii, comunicat contestatoarei prin adresa nr. 4562/06.06.2024, a raportului procedurii nr. 4559/ 06.06.2024, a procesului - verbal de evaluare a propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, precum şi a tuturor actelor subsecvente; obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere în vederea restabilirii legalității în procedura de atribuire; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de ofertantul Asocierea ALFARO SECURITY SRL - DIALFA SECURITY SRL - X SERV SRL, clasat pe locul 1, din punctul de vedere al conformității şi admisibilității sale, precum şi la continuarea procedurii în vederea desemnării ofertei câștigătoare şi încheierii acordului cadru și totodată, în temeiul art. 22 al. 1 din Legea nr. 101/2016, a se dispune suspendarea procedurii.

Prin cererea de intervenție voluntară nr. 1074/21.06.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 39517/25.06.2024, formulată de ALFARO SECURITY SRL, cu sediul în municipiul Galați, în calitate de ofertant câștigător la procedura de atribuire, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă şi transport valori pentru cele trei sedii CERONAV Constanța şi pentru sediul CERONAV subunitatea Galați”, a solicitat: admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de către TRANSGUARD SECURITY SRL ca nefondată.

Contestația și cererea de intervenție au fost soluționate împreună.

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a admis contestația formulată de TRANSGUARD SECURITY SRL, în contradictoriu cu CERONAV.


Totodată, Consiliul a anulat în parte, raportul procedurii nr. 4559/06.06.2024 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ALFARO SECURITY SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și a obligat CERONAV - autoritate contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să reanalizeze oferta depusă de ALFARO SECURITY SRL, cu respectarea considerentelor, a documentației de atribuire și a legislației incidente.

Consiliul a respinge cererea de intervenție formulată de ALFARO SECURITY SRL.

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
 

Transguard Security SRL


Transguard Security SRL a fost înființată în anul 2006, adresa sediului social este în municipiul Constanța, iar obiectul de activitate este „Activități de protecție și gardă“.
 
Asociat unic în Transguard Security SRL este Ileana – Corina Ușmec, cea care deține și calitatea de administrator.
 
Ileana – Corina Ușmec mai apare în Interconst 2005 SRL și în Transguard Protect SRL.
 
Pentru anul 2023, cu aproape 560 de angajați, Transguard Security SRL (având încheiate mai multe contracte publice) a declarat o cifră de afaceri netă de 35.475.609 de lei și un profit net de 5.851.189 de lei.
 


 Alfaro Security
 
Potrivit Termene.ro, SC Alfaro Security SRL se ocupă de activități de protecție și gardă, are sediul pe strada Tecuci, din Galați, și este controlată de Mănăilă Liviu-Alexandru, asociat unic și administrator.
 
Mănăilă Liviu-Alexandru mai apare, conform Termene.ro, în Aramis Alfa Prest SRL, Adcorom SRL și în Dialfa Security SRL.
 
SC Alfaro Security SRL are încheiate mai multe contracte publice, iar pentru anul 2022, având aproape 300 de angajați, a declarat o cifră de afaceri netă de 16.036.372 de lei și un profit net de 1.060.825 de lei.
 


Despre CERONAV
 
Compania se află în subordinea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Telecomunicațiilor, având ca obiect de activitate pregătirea si perfecționarea continuă a personalului maritim, portuar și fluvial.
 
CERONAV își desfășoară activitatea în cele trei sedii din municipiul Constanța și în sediul din municipiul Galați.
 
CERONAV asigură pregătirea teoretică și practică a personalului din transporturile navale, în concordanță cu reglementările interne în domeniu și cu legislația europeană referitoare la: personalul navigant, profesia de transportator de mărfuri pe căile navigabile interioare, consilierii de siguranță pentru transportul mărfurilor periculoase pe căi navigabile interioare, modalități de navlosire și de stabilire a prețurilor de transport, precum și la alte aspecte ale transporturilor navale pentru care se instituie standarde privind nivelul cunoștințelor, în conformitate cu reglementările în vigoare.
 
CERONAV are ca principale atribuții, organizarea de cursuri de pregătire, perfecționare, specializare și calificare, pentru personalul aferent domeniului maritim, maritim-portuar, fluvial și de alte căi navigabile interioare. Programele de instruire oferite sunt în conformitate cu cerințele regulamentelor și convențiilor naționale și internaționale.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 
Citește și:

Teodor Popa l-a înlocuit pe Ovidiu Cupșa. Declarații de avere Averile și interesele fostului și actualului director de la CERONAV Constanța (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii