S-a inaugurat Sectia de Dializa (galerie foto)
S-a inaugurat Sectia de Dializa (galerie foto)Ieri s-a inaugurat Secţia de Dializă a SCJU Constanţa. Saloane curate, văruite, cu paturi noi şi aparatură de ultimă generaţie reprezintă condiţiile normale a unui spital, dar de care bolnavii de abia acum se pot bucura.
Secţia a fost dotată cu zece aparate care sunt folosite pentru pacienţii care au nevoie de hemodializă şi dializă peritoneală.
Coordonatorul Secţiei de Dializă este dr. Bogdan Câmpineanu, iar directorul medical dr. Liliana Tuţă este cea care conduce programul de dializă.
„Ti-e mult mai simplu să lucrezi într-un spaţiu adecvat. Aparatele sunt noi, cadrele medicale au experienţă, chiar dacă este un colectiv tânăr. Am făcut o selecţie riguroasă şi suntem tare mândri de ei. Sunt oameni care ştiu să se poarte bine cu bolnavii. Este un suflu nou", a declarat, la inaugurarea secţiei, dr. Liliana Tuţă.
Invitatul de seamă la această inaugurare a fost preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a participat şi la tăierea panglicii.
Directorul medical dr. Tuţa a făcut iniţial oficiile de gazdă, însă apoi dr. Bogdan Câmpineanu i-a prezentat acestuia saloanele în care bolnavii deja se aflau la dializă, precum şi staţia de osmoză şi cabinetul tehnic.
Nicuşor Constantinescu nu a poposit foarte mult timp în secţia nouă, însă a ascultat cu mare interes explicaţiile medicului şi chiar a pus destule întrebări despre aparatură şi condiţiile de acolo.
Aparatură şi paturi în valoare de 250.000 de euro
Cele zece aparate au fost puse la dispoziţia Secţiei de Dializă de Fresenius, o companie germană care activează în domeniul serviciilor private de dializă. Potrivit managerului SCJU Constanţa, dr. Dan Căpăţână, înfiinţarea noii secţii este şi un câştig financiar pentru spital, pe lângă câştigul dat de faptul că pacienţii pot fi trataţi mult mai bine, mai ales cei care suferă şi de alte afecţiuni.
„Marchează chiar o concurenţă directă între operatorii privaţi şi cei publici", a precizat managerul, făcând referire la condiţiile care acum le sunt oferite pacienţilor.
Totuşi, chiar dacă firma Fresenius pune la dispoziţia spitalului gratuit cele 10 aparate, totuşi, aceasta îşi va recupera banii deoarece, potrivit dr. Căpăţână, este şi producător de consumabile. Aceste consumabile vor fi achiziţionate tot de la Fresenius şi, în acest fel, în cinci ani, durata valabilităţii contractului, îşi vor recupera şi banii investiţi.
Potrivit reprezentantului acestei companii, Dan Nicula, învestiţia s-a ridicat la aproximativ 250.000 de euro, bani care au inclus atât aparatele, cât şi paturile şi celelalte materiale indispensabile unei astfel de secţii. Acesta a declarat că Fresenius este lider în acest segment de piaţă, dar că dotarea secţiei nu s-a realizat doar din „business pur".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp