Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:45 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a schimbat administratorul Botnarciuc Media. Cine este acum asociat unic al firmei

ro

07 Apr, 2022 00:00 1152 Marime text
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța
  • Informațiile privind modificările apărute în firma constănțeană au fost publicate în Monitorul Oficial al României.
  • La discuții, s-a convenit asupra retragerii din firmă a celor doi asociați, acțiunile revenindu-i astfel asociatului unic, Mihail Costin Botnarciuc, acesta fiind numit, totodată, și administratorul companiei, pentru o perioadă de 50 de ani.
 
Armand Felix Ionescu nu mai este administratorul firmei Botnarciuc Media, din Constanța!
 
Totodată, acesta s-a retras din firmă, la fel ca Ștefan Costin Mitrenga, în prezent unicul asociat fiind Mihail Costin Botnarciuc.
 
Informațiile privind modificările apărute în firma constănțeană au fost publicate în Monitorul Oficial al României.
 
Conform datelor oficiale, modificările au fost stabilite în cadrul Adunării Generale a Asociaților, la care au luat parte Mihail Costin Botnarciuc, Armand Felix Ionescu și Ștefan Costin Mitrenga.
 
La discuții, s-a convenit asupra retragerii din firmă a celor doi asociați, acțiunile revenindu-i astfel asociatului unic, Mihail Costin Botnarciuc, acesta fiind numit, totodată, și administratorul companiei, pentru o perioadă de 50 de ani.
 
Amintim, Armand Felix Ionescu și Ștefan Costin Mitrenga fuseseră cooptați în firmă la finele anului 2020, când a fost extins și obiectul de activitate cu „Spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană“.
 
Tot atunci, a fost declarată activitatea principală „Spălarea și curățarea (uscarea) articolelor textile și a produselor din blană (domeniul principal de activitate: 960 – Alte activități de serivicii)“. Totodată, fosta activitate principală a firmei, respectiv „Activități ale agențiilor de publicitate“ a fost trecută în obiectul secundar de activitate al societății.
 

Pierderi, profit și cifre de afaceri
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 19 februarie 2021, firma Botnarciuc Media a fost înființată în 2017 și are sediul social în Constanța, pe strada Bogdan Vodă, nr. 64.
 
Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, acțiunile fiind împărțite după cum am amintit anterior, iar domeniul principal de activitate este reprezentat de „spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană“.
 
În anul 2017, cu 0 angajați, firma a înregistrat o pierdere netă de 4.245 de lei și a avut o cifră de afaceri netă de 3.535 de lei.
 
În 2018, numărul angajaților a rămas 0, pierderea netă a fost 792 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 3.450 de lei.

 
În 2019, numărul salariaților și cifra de afaceri netă au fost 0, iar pierderea netă înregistrată a fost de 1.300 de lei.
 
Platforma Confidas, consultată la data de 6 aprilie 2022, arată că în 2020, societatea a avut 0 angajați, profitul a fost 2.044 de lei, iar cifra de afaceri a fost 4.825 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Schimbări în firma Botnarciuc Media
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii