S-au stabilit administratorii companiei Frial, din Portul Constanța. Cât primesc cenzorii firmei
S-au stabilit administratorii companiei Frial, din Portul Constanța. Cât primesc cenzorii firmei
26 Jun, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2681
Marime text
- În cadrul acelorași discuții, au fost desemnați și cenzorii societății, pentru un mandat de trei ani.
- „Pentru activitatea curentă, supravegherea gestiunii societății și verificarea situațiilor financiare, remunerația fiecăruia dintre cenzorii experți contabili este în sumă de 150 de euro per lună“.
El Khoury Habib și Issa Samir au fost aleși administratori ai companiei portuare Frial, în urma Adunării Generale ordinare a Acționarilor.
Discuțiile au fost purtate în cadrul AGA din 21 mai 2021, hotărârile fiind recent publicate în Monitorul Oficial al României.
Potrivit datelor oficiale, El Khoury Habib și Issa Samir au fost aleși și desemnați în calitate de administratori ai societății, mandatul fiind valabil timp de patru ani.
De asemenea, acționarii au stabilit că mandatele de administrator ale celor doi nu sunt remunerate.
În cadrul acelorași discuții, au fost desemnați și cenzorii societății, pentru un mandat de trei ani.
Aceștia sunt Lavinia Anton, expert contabil din Constanța, Contab Consult Holding, din Constanța, dar și Aurelia Paraschiv, expert contabil cu sediul în Cernavodă.
Cenzor supleant a fost numită Amet Belkîz, economist licențiat în științe economice.
Potrivit datelor oficiale, „pentru activitatea curentă, supravegherea gestiunii societății și verificarea situațiilor financiare, remunerația fiecăruia dintre cenzorii experți contabili este în sumă de 150 de euro per lună (echivalentul în lei la data emiterii facturii, la care se adaugă TVA în cazul celor înregistrați în scopuri de TVA), pentru fiecare din cenzori“.
Totodată, „pentru activitatea efectiv desfășurată de către cenzorul supleant, dacă este cazul, remunerația acestuia este în sumă de 150 de euro per lună (echivalentul în lei, la data plății)“.
Date oficiale
Potrivit Confidas.ro, consultat la data de 25 iunie 2021, firma Frial a fost înființată în 1991 și are sediul social în incinta Portului Constanța, Dana 53.
Obiectul de activitate este reprezentat de „depozitări“.
Acțiunile sunt deținute de Fouad Khayat (63,68%), compania Allied Invest Group Corporation SAL din Liban (32,64%), alți acționari persoane fizice (3,92%), alți acționari persoane juridice (0,05%).
În 2018, cu 70 de angajați, firma a avut o pierdere de 1.014.647 de lei și o cifră de afaceri de 7.392.432 de lei.
În 2019, cu 74 de angajați, pierderea a fost 1.101.271 de lei, iar cifra de afaceri a fost 8.736.976 de lei.
În 2020, numărul angajaților a fost 72, pierderea a fost 1.213.572 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 8.519.522 de lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Societatea Frial SA din Constanța își vinde acțiunile
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii