Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional găzduieşte spectacolul „Ce mult te-am iubit!“, dedicat memoriei maestrului Dumitru Lupu
Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional găzduieşte spectacolul „Ce mult te-am iubit!“, dedicat memoriei
15 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3025
Marime text
Un spectacol în memoria lui Dumitru Lupu va avea loc în Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional marţi, 18 decembrie. Unul dintre cele mai cunoscute şlagăre ale compozitorului Dumitru Lupu, „Ce mult te-am iubit“, a dat şi numele acestui spectacol. Sunt invitaţi să cânte toţi cei ce au iubit muzica marelui compozitor, artiştii urmând să fie acompaniaţi de Orchestra Armatei. Vor urca pe scenă Ileana Şipoteanu, Gabriel Dorobanţu şi Daniel Iordăchioaie.
Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra Armatei, iar spectacolul va fi prezentat de Oana Georgescu.
Ileana Şipoteanu spune că spectacolul este un omagiu muzical pentru cel care i-a fost soţ şi mentor. Cei care l-au îndrăgit pe maestru şi i-au iubit muzica sunt aşteptaţi la spectacol. Anul trecut, pe 22 iulie, anunţul decesului compozitorului Dumitru Lupu, în urma unui stop cardiac, chiar de ziua soţiei sale, a făcut înconjurul României, încremenind întreaga lume muzicală şi nu numai. Pe 25 mai anul acesta, ar fi împlinit 66 ani.
Cel care avea să devină compozitorul imnului Dobrogei, alături de poeta Carmen Aldea Vlad, şi iniţiatorul Festivalului „Mamaia Copiilor” s-a născut în Giurgiu, pe 25 mai 1952, avându-i ca părinţi pe Gheorghe şi Marioara Lupu. Absolvent al Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia Canto, Dumitru Lupu a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) şi al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF).
A fost profesor universitar doctor la Universitatea „Ovidius” din Constanţa din anul 2014. A fost dirijor al orchestrei Teatrului Al. Davila din Piteşti între anii 1982-1990 şi al Teatrului Fantasio din Constanţa între anii 1990-2004. Decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B - Muzică.
Sute de cântece din fonoteca Radiodifuziunii Române poartă semnătura lui Dumitru Lupu, ca şi numeroase spectacole şi filme pentru copii.
Cea care i-a fost soţie timp de 24 de ani, interpreta de muzică uşoară Ileana Şipoteanu, a fost cea care, anul trecut, cu prilejul evenimentului organizat pe 23 noiembrie, de Ziua Dobrogei, la iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa, ridica distincţia Meritul Dobrogean, un omagiu postum adus distinsului compozitor dobrogean.
Momentul emoţionant a fost precedat de citirea unui Laudatio, pe care îl facem public şi cu acest prilej:
„«Un adevărat profesionist al muzicii, cu o rar întâlnită sensibilitate, care mânuieşte cu talent nu numai o baghetă dirijorală, ci şi una magică, propagatoare de sunete cristaline, care încântă urechile tuturora», scria Aurel Manolache, prefaţând una din multele lucrări semnate de confratele şi colegul său de orchestră.
Dumitru Lupu este un compozitor care s-a impus definitiv în muzica românească prin calitatea şi mesajul artei sale componistice. Artist complex, de mare talent, profesionalism, sensibilitate, implicându-se cu convingere în spaţiul cultural al Dobrogei. Autorul unor lucrări muzicale păstrate în Cardex-ul Radiodifuziunii şi al Televiziunii Naţionale, compozitorul îndrăgit al unor şlagăre de mare circulaţie în spaţiu şi timp, autor de spectacole, emisiuni radio, tv., laureat al multor concursuri şi festivaluri cu profil muzical, iniţiator şi fondator - alături de Aurel Manolache şi alţi câţiva colaboratori - al Festivalului naţional de creaţie şi interpretare «Mamaia copiilor» şi al manifestărilor «Ştrumfii din Constanţa». Autor de lucrări pentru copii, printre care: Albă Ca Zăpada, Scufiţa Roşie, Mica Sirenă, Ali Baba şi cei 40 de hoţi etc.
A semnat muzica spectacolelor radiofonice: „Franţuzitele”, „O soacră”, „Licoarea fermecată”, „Pădurea albastră”, „Dănilă Prepeleac” etc., direcţia muzicală a serialului „Antologia umorului românesc”, produs de TVR.
A dedicat Dobrogei muzica sa, i-a scris un excelent imn şi o lucrare nemontată încă, «Adio, Kustenge», premiată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor. Cetăţean de onoare al oraşului natal, Giurgiu, şi post-mortem al oraşului Constanţa”.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii