Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:21 05 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salariații și foștii salariați, acces online la datele din Revisal

ro

20 May, 2022 12:25 2133 Marime text
  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede posibilitatea ca salariaţii sau foştii salariaţi să aibă acces online la datele proprii din Registrul general de evidenţă a salariaţilor - Revisal.

Actul normativ modifică şi completează articolul 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în sensul creării cadrului legal pentru ca salariaţi şi foştii salariaţi să poată accesa online registrul de evidenţă a salariaţilor cu privire la datele proprii.

Potrivit actului normativ, "Registrul general de evidenţă a salariaţilor se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data angajării, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă".

"Registrul general de evidenţă a salariaţilor este accesibil online pentru salariaţi/foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea şi tipărirea acestor date, precum şi la generarea online şi descărcarea unui extras din registru", prevede legea.

De asemenea, actul normativ stabileşte că "vechimea în muncă şi/sau în specialitate poate fi dovedită şi cu extrasul, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului".

"Metodologia de întocmire a Registrului general de evidenţă a salariaţilor, înregistrările care se efectuează, condiţiile privind accesul online al salariaţilor sau al foştilor salariaţi la datele din registru, inclusiv condiţiile privind dovada vechimii în muncă şi/sau în specialitate, precum şi orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului", mai stipulează actul normativ.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, se stabilesc procedura de acces online a salariaţilor sau foştilor salariaţi la datele din Registrul general de evidenţă a salariaţilor, modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă şi/sau în specialitate, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal, mai stabileşte legea. 

Sursa AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii