Salarizarea personalului din sistemul sanitar, pe masa ministrului Sănătății. Acesta este așteptat la discuții cu Federația Solidaritatea Sanitară
Salarizarea personalului din sistemul sanitar, pe masa ministrului Sănătății. Acesta este așteptat la discuții
28 Jul, 2020 09:39
ZIUA de Constanta
1517
Marime text
• Printre punctele anunțuate pentru discuții se numără instituirea unui sistem echitabil de stimulare
Nelu Tătau, ministrul Sănătății, este așteptat să se întâlnească în această dimineață cu reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară. Printre punctele anunțuate pentru discuții se numără instituirea unui sistem echitabil de stimulare, acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase, dar și recunoașterea eforturilor salariaților din sistemul sanitar, prin creșterea salariilor.
Iată datele oficiale legate de întâlnire, puse la dispoziție de Federația Solidaritatea Sanitară:
Purtând cu noi vocile miilor de salariați care ne-au descris condițiile de muncă în care-și desfășoară activitatea și suferințele lor, astăzi, la prima oră, vom prezenta ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, numeroasele probleme cu care se confruntă angajații din sănătate, într-o încercare de rezolvare amiabilă a lor, pe calea dialogului. Discutând cu reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”, ministrul sănătății discută de fapt cu fiecare dintre dvs.!
Intrăm la negocieri cu speranța că guvernanții vor înțelege măcar acum faptul că salariații din sănătate sunt cea mai importantă resursă pe care o are această țară în lupta împotriva pandemiei COVID-19. Această resursă trebuie apărată, sprijinită și dezvoltată. Ea este compusă din oameni care au dreptul la un nivel decent de protecție și la forme adecvate de recompensă a sacrificiilor pe care le fac.
Știm că lipsa dialogului eficient este principala cauză care ne-a adus aici. Rămâne să vedem dacă guvernanții au înțeles și ei asta.
Sinteza solicitărilor înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România pentru întâlnirea cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, din data de 28.07.2020
I. Instituirea unui sistem echitabil de stimulare, plată, recompense și despăgubiri:
1. Acordarea stimulentului de risc pentru toți salariații din sănătate aflați în activitate în această perioadă (atât în perioada stării de urgență cât și în perioada stării de alertă).
2. Acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru combaterea epidemiei (55%-85%) pentru toți salariații care lucrează cu pacienți COVID-19 și suspecți. Recunoașterea faptului că epidemia a fost deja constatată oficial prin actele Guvernului și ale Ministerului Sănătății, încă de la declanșarea acesteia, și dispunerea măsurilor care se impun către unități.
3. Recunoașterea eforturilor și a meritelor salariaților din sănătate în lupta împotriva COVID-19 prin creșterea tuturor salariilor la nivelul corespunzător anului 2022 și raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază.
4. Constatarea oficială a faptului că toți pacienții care nu sunt testați au statutul de pacienți suspecți, salariații care lucrează cu astfel de pacienți având dreptul la sporul corespunzător.
5. Eliminarea limitei de 30% privind cheltuiala cu sporurile pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.
6. Asigurarea unui sistem echitabil de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate unitățile din sistemul sanitar luând ca reper unitățile din subordinea autorităților publice locale care au reușit să le acorde peste nivelul minim.
7. Acordarea numărului maxim de zile de concediu de odihnă suplimentar tuturor salariaților care lucrează cu pacienți COVID-19 și suspecți.
8. Introducerea angajaților din sănătate care lucrează în condiții deosebit de periculoase în categoria salariaților care beneficiază de condiții speciale din perspectiva legii pensiilor.
II. Măsuri de protecție și sprijin a salariaților
1. Stabilirea standardelor cantitative și calitative privind echipamentele individuale de protecție ale salariaților din sănătate, luând ca reper minim recomandările Centrului European pentru Prevenirea Bolilor Transmisibile.
2. Reducerea duratei de purtare a aceluiași echipament individual de protecție la maxim 3 ore.
3. Reducerea programului de lucru pentru salariații din sănătate care lucrează cu pacienți COVID-19 și suspecți la 6 ore/zi.
4. Crearea unui set de proceduri standard privind protecția sănătății și securității salariaților din sănătate, utilizabile ca modele în cadrul Comitetelor de Sănătate și Securitate în muncă de la nivelul unităților sanitare.
5. Asigurarea echipamentelor individuale de protecție în cantitatea necesară și la nivelul calitativ corespunzător.
6. Punerea la dispoziția partenerilor sociali a tuturor informațiilor deținute de autorități privind impactul pandemiei COVID-19 asupra salariaților din sănătate, în vederea identificării măsurilor de sănătate și securitate adecvate.
7. Aplicarea Criteriilor raționale și a principiilor etice de organizare a resurselor umane din sănătate în pandemia COVID 19, respectiv a Grilei de analiză și organizare a activității în cadrul intervențiilor specifice, așa cum au fost acestea propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară”.
8. Constatarea COVID-19 ca boală profesională pentru salariații din sănătate.
9. Asigurarea consilierii psihologice pentru toți salariații din sănătate care lucrează cu pacienți COVID-19 și suspecți.
10. Asigurarea formării continue și reactualizării cunoștințelor profesionale și măsurilor de protecție pentru toți profesioniștii din sănătate, în mod gratuit.
11. Demararea în regim de urgență a unei cercetări privind impactul noilor condiții de muncă și al echipamentelor individuale de protecție asupra salariaților din sănătate.
12. Refacerea normativelor de personal pentru salariații care lucrează cu pacienți COVID-19 și suspecți corespunzător posibilităților reale de furnizare a serviciilor medicale în condițiile de muncă și protecție specifice.
13. Testarea urgentă, gratuită, a tuturor salariaților din sănătate și asigurarea finanțării prin programul național a acestor teste.
14. Negocierea urgentă a anexelor la Contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate ce pot contribui în mod semnificativ la sprijinirea salariaților aflați în prima linie:
o Constituirea Sistemului Sectorial de Monitorizare a Bolilor Profesionale din Sănătate şi identificare a situaţiilor care au caracter de boli profesionale.
o Introducerea procedurii de asigurare a echilibrul vieții profesionale cu viața de familie.
o Procedura de Protecție a familiilor salariaților împotriva contaminării SARS-CoV-2 din cauze profesionale.
o Procedura auditului timpului de muncă în vederea evaluării încărcării suplimentare a personalului cu sarcini de serviciu şi a nevoii de personal suplimentar.
o Procedura stabilirii turelor/repartizării salariaţilor pe ture.
o Constituirea Agenţiei Sectoriale pentru Coordonarea Formării Profesionale Continue.
o Constituirea Fondului Unic de Finanţare a Formării Profesionale Continue a Specialiştilor din Sănătate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii