Șapte corturi, instalate la frontiera Nădlac II pentru trierea celor sosiți în țară
Șapte corturi, instalate la frontiera Nădlac II pentru trierea celor sosiți în țară
11 Mar, 2020 15:44
ZIUA de Constanta
1626
Marime text



Autorităţile au instalat şapte corturi în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, care sunt folosite de echipele Direcţiei de Sănătate Publică Arad pentru efectuarea triajului medical.
Prefectura Arad precizează, într-un comunicat de presă, că în toate punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului sunt triate şi evaluate medical persoanele care vin din "zonele roşii", scrie Agerpres.
După triere şi completarea chestionarului aprobat de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, se organizează deplasarea persoanelor spre judeţele în care îşi au domiciliul, direct spre centrele de carantinare din acele judeţe. Deplasarea se face în convoaie însoţite de echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei.
"Persoanele care la triajul efectuat în punctul de trecere a frontierei prezintă simptomatologie specifică se internează şi supraveghează în spitale din judeţul Arad. Însoţitorii acestor persoane vor fi introduşi în centrele de carantină din judeţul Arad", precizează Prefectura.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii