Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:42 20 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șapte dintre victimele accidentului de la Revarsarea, județul Tulcea, elevi de liceu

ro

20 Jan, 2025 13:40 278 Marime text
Foto: IPj TulceaMai multe persoane, majoritatea elevi de liceu, au fost rănite în această dimineață într-un accident rutier în localitatea Revărsarea, județul Tulcea. 

Din primele cercetări, o tânără de 19 ani, din localitatea Luncavița, ar fi condus un autoturism către județul Galați, iar din cauza neadaptării unei viteze corespunzătoare în curbă, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un microbuz.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a 7  pasageri din microbuz.

Pasagerii din microbuz sunt elevi la un liceu din Isaccea.

Unii dintre cei implicați în accident au plecat la cursuri după accident, apreciind că nu au suferit leizuni grave. La unitatea de învățământ a ajuns ulterior un echipaj de ambulanță care a efectuat un control medical victimelor, ulterior patru dintre tineri fiind transportați la spital.

"Conducătoarea auto deţine permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", au mai menționat reprezentanții IPJ Tulcea

Citește și: 

Mai multe persoane rănite într-un accident rutier la Revărsarea, județul Tulcea. Un microbuz de călători, implicat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii