Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoare la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

ro

29 Jun, 2023 17:15 1911 Marime text
Sursa foto: Penitenciarul Poarta AlbaÎn ziua de 29 iunie se cinstesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai Sistemului penitenciar românesc.

Cu această ocazie în cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă centru și Secția Exterioară Valu lui Traian, s-au desfășurat activități religioase închinate acestui moment.

„Astfel, miercuri 28 iunie la Mănăstirea Sfinților Români din satul Galeșu, localitatea Poarta Albă, s-a săvârșit slujba parastasului pentru cei care au fost lucrători de penitenciare și pentru persoanele care au fost private de libertate în penitenciarele din România. De asemenea a fost săvârșită și o slujbă de mulțumire. Evenimentul la care au participat în comun atât polițiști de penitenciare cât și persoane de persoane private de libertate custodiate în prezent in instituția noastră a fost organizat de preoții capelani ai penitenciarului și de specialiști ai Reintegrare Socială, cu sprijinul obștii Mănăstirii Sfinților Români – Galeșu fiind un demers susținut și încurajat de către Conducerea instituției“ - a precizat subcomisar de poliție penitenciară Nicoleta BARAITARU, din cadrul Biroului de presă al Penitenciarului Constanța-Poarta Albă. 

Astăzi în ziua sărbătorii Sfinților Apostoli și Pavel, în cele 2 Biserici din cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă, preoții capelani au săvârșit Sfânta Liturghie pentru persoanele private de libertate custodiate.

Citește și: 

Trei persoane condamnate definitiv, încarcerate la Penitenciarul Poarta Albă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii