Sărbătoare mare la creștini. Cine este sfânta pomenită azi. Biserici în județul Constanța cu hramul sfintei

25 Nov, 2016 05:09
ZIUA de Constanta
5279
Marime text
Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, fiica principelui Consta, care a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea.
Se spune că Sfânta Muceniţă Ecaterina a avut două viziuni: în prima o vede pe Maică Domnului cu Pruncul în braţe, dar pentru că nu era creştină, nu reuşeşte să vadă faţă Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deşertăciunea cunoştinţelor ei şi alege să primească Sfântul Botez.
În a două vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruieşte un inel de logodnă, spunându-i: "Iată, astăzi te primesc pe ţine mireasă Mie nestricată şi veşnică, deci să păzeşti tocmeală această cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum alt mire pământesc".
În următoarea zi, Ecaterina rămâne uimită când vede inelul de logodnă pe degetul sau. Este momentul în care viaţă să se schimbă radical. De acum înainte începe să condamne cultul şi miturile păgâne, înfruntă în discuţii publice pe înţelepţii vremii şi chiar reuşeşte să-i aducă la adevărată credinţă.
Sfânta Ecaterina este şi ocrotitoarea studenţilor teologi din Bucureşti. Paraclisul din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Patriarhul Justinian" din Bucureşti poartă hramul "Sfânta Mucenita Ecaterina".
O părticică din Moaştele Sfintei Ecaterina se află la Biserica Colţea din Bucureşti.
Biserici în Constanța și județ cu hramul sfintei
Una dintre bisericile care poartă numele sfintei se află în
Constanța, în cartierul Tomis Plus-Boreal.
Alta este biserica Sfânta Ecaterina din Tuzla, (foto) situată în centrul localității, ctitorită în anul 1884, de către omul politic și istoricul Mihail Kogălniceanu.
Sursa foto: romanian-spotters.forumer.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii