Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoarea Sf. Pantelimon în Arhiepiscopia Tomisului

ro

24 Jul, 2020 15:41 2759 Marime text
  
Biserica Ortodoxă îl cinstește luni, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 7.15, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba sfințirii picturii bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din comuna Pantelimon, urmată de Sfânta Liturghie. Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Pantelimon, aduse spre închinare.
Tot sâmbătă, de la ora 23.00, ierarhul nostru va oficia acatistul Învierea Domnului și acatistul Sfântului Pantelimon în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
 
Duminică, 26 iulie, IPS Teodosie va participa la ceremonia de întronizare a IPS Calinic, ales în slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Slujba va fi precedată de Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în incinta mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
 
 Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon are o importanță aparte pentru credincioșii de la malul mării deoarece Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” adăpostește o parte din sfintele moaște ale Doctorului fără de arginți.
Duminică, 26 iulie, începând cu ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Luni, 27 iulie, începând cu ora 6.00, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu și Sfințirea Mică a Apei, urmate de Sfânta Liturghie.
 
Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de Pantoleon, care, tradus din limba greacă, înseamnă „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinei. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Prin puterea credinţei, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi. A fost martirizat prin decapitare în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de către împăratul Diocleţian.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, în ziua de Florii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii