Tradiţii şi obiceiuri Sărbătoarea Sfintelor Paşti la români

Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, este prilejul, pentru români, de a trăi clipe de bucurie sfântă, dar şi de a sărbători în sînul familei.

Paştele, sau sărbătoarea Învierii, îşi are etimologia în cuvântul ebraic pesah, „trecere”. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului, în pământul făgăduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbătoarea Învierii Domnului, după al cărui model vor învia toţi creştinii. Paştele antrenează un întreg ciclu de sărbători şi evenimente, care fac să se individualizeze, clar, în calendarul românilor. Astfel, această mare sărbătoare cuprinde mai multe sărbători, de la intrarea în Postul Mare până la Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile), adică perioadele numite, în termeni bisericeşti, a Triodului şi a Penticostarului. Sărbătoarea Paştelui începe în după-masa zilei de sâmbătă. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spunea că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă "nouă" va avea noroc toată viaţă. Apa prezintă un rol important şi duminică. Creştinii mergeau la biserica ducând mâncarea şi vinul pregătit pentru a fi sfinţite. Postul se termină oficial prin consumarea acestor bucate. În unele regiuni această tradiţie este vie şi în zilele noastre. Se spunea că dacă găinile apucă să mănânce din rămăşiţele acestor mâncăruri vor oua mult. Se obişnuia că oul sfinţit să fie consumat în mijlocul familiei, pentru ca în cazul în care careva s-ar rătăci să îşi amintească cu cine a mâncat şi să îşi regăsească calea spre casă. Mâncarea tradiţională este carnea de miel pregătită după mai multe reţete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos. Înainte de anul 325 Î.H. Paştele se sărbătorea în diferitele zile ale săptămânii, chiar şi vinerea, sâmbăta şi duminica. În acel an, s-a convocat consiliul de la Nicaea de către împăratul Constantin. A emis legea pascală care stabilea că această sărbătoare să aibă loc în prima duminică după luna plină sau după echinocţiul de primăvară sau prima zi de primăvară.

Obiceiuri de Paşte

Se spune că în prima zi de Paşti nu e bine să mănânci ouă roşii, pentru că tot anul „îţi va miroşi gură că oul clocit” sau că e bine să mănânci ouăle nesărate, căci altfel ţi se vor roşi mâinile. În ziua de Paşte se spune că nu e bine să dormi, că-ţi ia strigoiul anafura dintre dinţi, o vinde diavolului şi nu mai ai noroc în casă.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este marcată în comunitatea românească, de o primenire a caselor şi gospodăriilor, de slujbe speciale săvârşite în cadrul Bisericilor Ortodoxe, dar şi de o gama largă de preparate tradiţionale româneşti. De pe masă fiecărui român nu trebuie să lipsească ouăle roşii, cozonacul şi friptură de mielul.

Semnificaţia oului şi tradiţii legate de ouăle roşii

Multe dintre obiceiurile pascale sunt legate de ou. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este, din fericire, încă practicat, mai ales, la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolică motivelor şi perfecţiunea realizării. Simbolistica ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos. Ouăle de Paşti, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămâna a Postului Mare, numită şi "miercurea Păresimilor". Există obiceiul că de la această zi nu se stricau până la Paşti. Acum se alegeau ouăle pentru masă de Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite. Chiar dacă ele erau alese în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Sfintelor Paşti, însă, niciodată în Vinerea Mare. Încondeierea sau „împistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească. În cultura populară, ziua în care se înroşesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroşite în această zi, nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roşii duse la biserica şi sfinţite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină şi piatră.

Există o anumită procedura privind înroşirea ouălor: mai întâi, ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat şi apoi se fierb în vopseaua pregătită. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani, obişnuiesc să mai vopsească ouăle şi în galben, verde, albastru. În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşti simbolizează sângele Domnului şi ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce. Ouăle închistrite sunt simbolul Mîntuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace. Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoană mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mâna de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă „Hristos a înviat”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

În Bucovina, cojile ouălor de Paşti, sunt aruncate în râu, pentru ca apă să le poarte la „Blajini” (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se află la „capătul lumii”, aproape de Apa Sâmbetei). În felul acesta, şi Blajinii ştiu că pentru toţi creştinii a venit Sărbătoarea Sfintelor Paşti.

În părţile Sibiului, există obiceiul că de Paşti să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. Singură deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de conţinutul lor).
În Maramureş, zona Lăpuşului, dimineaţa, în prima zi de Paşti, copiii (până la vârstă de 9 ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor "Sărbători pascale fericite”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să fie armonie tot restul anului.

În dimineaţă zilei de Paşti, copiii se spală pe faţă cu apă proaspătă de la fântână în care s-au pus un ou roşu şi fire de iarbă verde.

 
Sursa foto: kissfm.ro