Sărbători și obiceiuri din Săptămâna Mare
Sărbători și obiceiuri din Săptămâna Mare
25 Apr, 2021 10:03
ZIUA de Constanta
2731
Marime text
- Pregătirile din aceste zile cuprind, totodată, şi o serie de tradiţii şi de obiceiuri populare.
I se mai spune Săptămâna Patimilor şi este cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paşti, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile. Ea se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine.
Pregătirile din aceste zile cuprind, totodată, şi o serie de tradiţii şi de obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, potrivit site-ului www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.
Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi de Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare.
O zi de mare însemnătate în istoria mântuirii este Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, în care sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei. În dimineaţa din Joia Mare, credincioşii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească şi duc pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În seara acestei zile, este săvârşită Denia celor 12 Evanghelii, la care sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii