Șase agenți economici din județul Constanța, verificați de polițiști
Șase agenți economici din județul Constanța, verificați de polițiști
03 Oct, 2024 13:08
ZIUA de Constanta
519
Marime text
În data de 2 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare au desfășurat o amplă acțiune de veificare a societâților comerciale care au ca obiect de activitate demontarea/dezasamblarea mașinilor și a echipamentelor scoase din uz.
Astfel, au fost verificați șase agenți economici din municipiul Constanța și comunele Agigea și Castelu.
Astfel, au fost verificați șase agenți economici din municipiul Constanța și comunele Agigea și Castelu.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75 .000 de lei, a precizat IPJ Constanța.
De asemenea, în cazul unei societăți comerciale având ca obiect de activitate dezmembrări auto, polițiștii au constatat că reprezentanții acesteia ar fi achiziționat autoturisme avariate de la persoane fizice, efectuând plăți în numerar, iar ulterior ar fi valorificat piesele auto, fără a le înregistra în evidența contabilă.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Totodată, au fost ridicați în vederea indisponibilizării aproximativ 11.000 de lei și 950 de euro, pentru care nu ar fi fost emise bonuri fiscale, mai transmite sursa citată.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, precum și specialiști din cadrul Registrului Auto Român Constanța.
Citește și:
Bărbat, reținut de polițiștii din Năvodari pentru săvârșirea mai multor infracțiuni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii