Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șase asocieri din top mari constructori vor să ridice de la zero Policlinica Municipală de cardiologie și oncologie din Constanța, în valoare de peste 50 de milioane de euro! (DOCUMENT)

ro

11 Nov, 2024 17:00 817 Marime text

Intro:

Primăria municipiului Constanța a eliberat joi, 11 ianuarie 2024, autorizația de construire nr. 20, document de urbanism necesar pentru demararea proiectului de înființare a Policlinicii Municipale – Specializarea Cardiologie și Oncologie în Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Documentația are o valabilitate de 24 de luni și prevede și organizarea de șantier.

Amintim că, în luna decembrie 2022, consilierii locali constănțeni supuneau aprobării proiectul „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou” și cheltuielile legate de acesta. De asemenea, aceștia au supus aprobării valoarea totală a proiectului, în cuantum de 510.714.401,01 lei fără TVA, respectiv 603.994.025,73 lei, inclusiv TVA, adică aproximativ 122.743.824 euro.

Proiectul tehnic în baza căruia se va realiza „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța Spital Nou” a fost recepționat de Primăria Constanța, în martie a.c.

Serviciile de elaborare a documentatiei tehnico-economice (SF, proiect tehnic pentru autorizarea lucrărilor, POE, PT și DE, inclusiv asistenta tehnica din partea proiectantului) au fost asigurate de asocierea Bau Stark (lider) - Axdesign Group - Chic Arhitectural Design - Neroli General Solutions - ID Intelligence, cu subcontractantii Legal Assistance, Carmen Geoproiect, Vireo Enviroconsult, Cornel & Cornel Topoexim, KVB Consulting & Engineering, Impact Sanatate, BMA Consulting Energy, Ginicon si Nibaco. Valoarea contractului de proiectare a fost de 8,43 milioane de lei.
 
Licitația a fost lansată în luna mai 2024
 
Valoarea proiectului „Policlinică Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța Spital nou” este de peste 100 de milioane de euro, din care finanțare nerambursabilă prin intermediul PNRR - 98.053.531,86 euro. Clădirea reprezintă jumătate din valoarea finanțării.


Suma include și dotarea policlinicii cu aparatură și tehnologii de ultimă generație, precum și un înalt nivel de digitalizare şi sustenabilitate.
Noul spital va fi amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service pe un teren în suprafață de 32.605 mp,

În acest sesn, la finalul lunii iunie 2023, consilierii locali constănțeni supuneau aprobării alipirea a două suprafețe de teren din zona Dacia Service. Pe terenul rezultat, va fi ridicată Policlinica municipală – specializarea Cardiologie și Oncologie.

La jumătatea lunii mai a.c., Primăria Constanța lansa în Sistemul Electronic de Achiziții Publice documentația pentru achiziția lucrărilor de construire a Policlinicii Municipale, specializarea cardiologie și oncologie.
 
Reprezentanții municipalității au anunțat optimiști la data respectivă că lucrările de construcție efectivă ar putea începe în aproximativ 3 luni, având în vedere că pentru această achiziție nu a mai fost nevoie de verificarea documentației de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, fapt care ar fi scurtat semnificativ procedura de achiziție.
 

Termenul pentru finalizarea construcțiilor și a dotărilor este iunie 2026.
 
Noul spital va fi amplasat pe b-dul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service pe un teren în suprafață de 32.605 mp.

Realizarea investiţiei presupune construirea unei clădiri, compuse din 8 corpuri, cu regimul de înălţime P+M+5E, suprafaţă construită 4685,50 mp și suprafață desfășurată 22.105,79 mp.
 
Dotarea se va face cu aparatură de înaltă performanţă asistată de personal medical de specialitate pregătit și instruit să ofere servicii de calitate la standarde europene.  De asemenea, municipalitatea își dorește crearea unui spaţiu centrat în jurul nevoilor pacientului și crearea unui mediu terapeutic, capabil să reducă stresul generat de actul medical.
 
Noul spital va beneficia de cele mai noi şi înalte tehnologii în ambele faze de realizare, cea constructivă şi cea a echipamentelor şi aparaturii, precum şi un nivel de digitalizare şi sustenabilitate inexistent în regiune.

Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie va fi structurată astfel:

Parter - farmacie cu circuit închis, laborator de analize medicale, anatomie patologică și prosectură, vestiare pentru personalul medical, garderobă, spații pentru decontaminare și depozitare tărgi, scaune și paturi, spații pentru depozitare materiale sanitare și nesanitare, depozitare deșeuri și spații tehnice .

Mezanin - zona de investigații R.M.N. și CT, zonă medicină nucleară PET-CT, zonă de medicină nucleară SPECT-C.T., compartiment de radioterapie cu două buncăre, zonă de planning fizicieni, CT-SIM, zona terapie intensiva, pregătire pacienti.

Etaj 1 - Ambulatoriu prevăzut cu următoarele cabinete: urologie și nefrologie, chirurgie generala, chirurgie toracică, obstetrică ginecologie, tratamente chirugicale, ORL, medicină internă -test efort, cardiologie, gastroenterologie, neurologie și psihiatrie, pneumologie, oncologie, dermatologie, explorări funcționale, B.F.T., recoltări probe, zona de investigații (mamograf și X-RAY), investigații endoscopie, colonoscopie, bronhoscopie și secție de spitalizare de zi cu 29 de paturi.

Etajul 2 – Spitalizare continuă compartiment cardiologie cu 7 paturi, zonă intervenții cardiologie - angiografie, saloane post intervenții cu 3 paturi, spitalizare continuă compartiment oncologie medicală cu 15 paturi.

Etajul 3 – Spitalizare continuă, secție chirurgie generală cu 49 de paturi-saloane spitalizare și spații medicale aferente desfășurării activității medicale într-un climat corespunzător normativelor în vigoare.

Etajul 4 – Secție terapie intensivă cu 12 paturi (prevăzută cu filtru transbordare pacienți, filtre personal, 7 saloane), zonă unitate transfuzii sanguine (U.T.S.).

Etajul 5 – Bloc operator, dotat cu 3 săli de operații, salon post operator cu 3 paturi, salon preoperator cu 3 paturi, filtre personal, filtru transbordare pacienti, secție de sterilizare prevazută cu filtre personal.


Potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice licitația a fost deja contestată pe 28 mai a.c. Ulterior, prin decizia nr.1532 din 04 iunie 2024, Consiliul Național pentru Soluționarea Constestațiilor a luat act de renunțarea la contestație de către agentul economic.

Termenul de depunere a ofertelor a fost 29 iulie a.c. iar cel de deschidere al ofertelor a fost 21.08.2024, ora 15:00 în SEAP.









 
6 consorții de mari constructori vor să pună mâna pe contract
 
Mai multe asocieri de firme au depus oferte în cadrul licitației. Potrivit SEAP, termenul limită pentru evaluarea financiară și tehnică a achiziției este 13 noiembrie a.c. Teoretic până la sfârșitul anului, municipalitatea ar trebui să desemneze antreprenorul proiectului „Policlinică Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța Spital nou”.

CON-A OPERATIONS cu șapte subcontractanți, CONSTRUCȚII ERBAȘU alături de șase subcontractanți, BOG'ART (Leader) - CONRAD CONSINSTAL și IGNA INSTAL și șase subcontractanți, HIDRO SALT B 92 S.R.L. (Leader),MTE YAPI Ticaret, CONSOLA GRUP CONSTRUCT SRL alături de șapte subcontractanți și Asocierea SSAB-AG (Leader),MEDICARE ENGINEERING împreună cu 12 subcontractanți, dar și CONCELEX (Leader) - Concelex Engineering SRL alături de cinci subcontractanți, toți vor să câștige acest contract de edificare a clădirii policlinicii, lucrări estimate la 246.728.233,54 lei, 50 de milioane de euro.


 
CON-A OPERATIONS
 
CON-A Operations SRL are sediul social în Șelimbăr, județul Sibiu.
 
Potrivit Termene.ro, SC Con-A Operations SRL a fost fondată în noiembrie 2002, se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, are sediul pe strada Mihai Viteazu, în Șelimbăr, județ Sibiu, și este controlată de nouă asociați, respectiv: CON-A SRL, cu 51%, Bulboaca Mircea Vasile, cu 10 %, Cristea Narcis Sorin, cu 10 %, Oros Adrian, cu 8 %, Bulboacă Cristian Paul, cu 6 %, Bulboacă Negrean Anamaria, cu 4 %, Croitorescu Maria, cu 4 %, Ghilea Vasile Horațiu, tot cu 4 % și Manitiu Constantin Cristian, cu 3 %.
 
Ca administratori apar Cristea Narcis Sorin și Oros Adrian.
 
Tot potrivit Termene.ro, Bulboacă Cristian Paul apare în Imobiliara B.A.C. SRL și în Condesign SRL, Bulboaca Mircea Vasile în Unimat SRL, Imobiliara B.A.C. SRL, Con-A Mep SRL, Marcon First Imobiliare SRL, Suntecan Capital Holding SRL, Bac Naporep SRL, Con-A SRL, Baza 505 Sibiu SRL și în Imob Timsag SRL.
 
Bulboacă Negrean Anamaria apare în Imobiliara B.A.C. SRL și în Persoană Fizică Autorizată Bulboacă Negrean Anamaria Persoană Fizică Autorizată.
 
Cristea Narcis Sorin apare în Con-A Exe SRL, Engineering C&F Advisory SRL, Baza 505 Sibiu SRL, Con-A SRL și în Con-A Innovations Management SRL.
 
Croitorescu Maria apare în Engineering C&F Advisory SRL și în Cohas-RO SRL, iar Manitiu Constantin Cristian în Bau Consult SRL și în Con-A Facility Management SRL.
 
Asta în timp ce Con-A SRL figurează în Con-A Mep SRL, Con-A Productions SRL și în Con-A Innovations Management SRL.
 
CON-A Operations SRL are încheiate mai multe contracte publice. 
 
Pentru anul 2022, cu aproximativ 540 de angajați, CON-A Operations SRL a declarat o cifră de afaceri netă de 772.5 milioane de lei și un profit net de 55,660,122 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 34.75%.
 
CONSTRUCȚII ERBAȘU
 
Construcții Erbașu SA București, înființată în 1991, are sediul social pe strada Nicolae G. Caramfil numărul 72, București, Sector 1. Are 15 puncte de lucru în județele București, Bihor, Dâmboțiva, Ilfov.
 
Acționarii firmei sunt Erbașu Romeo Cristian, cu 58% din capitalul social, Erbașu Ion, cu 20%, Erbașu Marius Alexandru, cu 20%, cei din urmă fiind și administratorii firmei. Restul de 2% este deținut de Prodanescu Rosetel, Bădicu Daniela, Petrescu Ileana, Antoniu Sergiu, Nicolae Marian.
 
Activitatea principală desfășurată este „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“.
 
Societatea Construcții Erbașu SA (1991) București este acționară în Erbalact SRL, Erhotel Business Transilvania SRL, Erwork SRL, 777 Vertenerg Est SRL, Business Erhotel SRL, Erinvest SRLErhotel Business Baneasa SRL, Innova Integration SRL, Creado Concept SRL  și Mercuria Investments SRL
  
Construcții Erbașu SA (1991) București a obținut, din 2007 până în prezent, prin negociere directă și licitație 462 de contracte cu diferite instituții publice sau de utilitate publică și autorități publice printre care muzeul Țării Crișurilor, S.C. Apa-Canal Ilfov S.A, dar și cu UAT Cernavodă.
 
Societatea desfășoară și activități import export cu Bulgaria, Rusia, Serbia și Spania.
 
Construcții Erbașu SA (1991) București a înregistrat 264 milioane euro, media cifrei de afaceri pe ultimii trei ani. Profitul înregistrat, în medie, este mult mai mic, ajungând la 44 miloane euro.
  
În anul 2023 active imobilizate ajung la apoximativ 51,4 de milioane euro. Cifra de afaceri se dublează la circa 459,5 de milioane euro, profitul urcă la aproape 56,6 milioane euro, iar numărul de angajați crește la 1150.
 
BOG’ART

Constructorul Bog’Art, deţinut de Raul Doicescu care modernizează  aeroportul din Satu Mare, vrea și el să contruiască Policlinica Municiplaă de la Constanța.

Împreună cu UTI Construction and Facility Management şi ACI Cluj au câştigat un contract de 225 mil. lei (fără TVA) pentru extinderea terminalului de plecări al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, cel mai mare aeroport regional din România şi al doilea ca mărime din ţară, după Otopeni.

Bog’Art a realizat în 2023 un business de 852 milioane de lei și profit de 45,251,991 lei la un număr de 395 de angajați.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 58.34%.

Firma a fost înființată în1992 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4120 - Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Hidro Salt B 92 SRL
 
Societatea Hidro Salt B 92 SRL a fost înființată în anul 1996, are sediul în București, sector 2, strada Viitorului, nr. 50 și se ocupă de „Lucrări de învelitori, șarpante și terase de construcții”. Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați sunt Băiculescu Georgeta, Băiculescu Deugene, Băiculescu Marius George și Băiculescu Alexandru, iar administrator este Băiculescu Deugene.
 
Băiculescu Marius George mai este asociat și administrator la Medromtehnology SRL, Băiculescu Construct SRL și Basarabia BC SRL.
 
Conform termene.ro, în anul 2022, societatea Hidro Salt B 92 SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 155 milioane lei, 259 de angajați și profit de 33,867,470 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 48.14%.
 
SSAB-AG

Firma este fondată în anul 1991 și are sediul social în Bacău, pe Calea Republicii nr. 159, conform confidas.ro. Firma are ca principală activitate, conform codului CAEN, „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. SSAB este marcă înregistrată, conform Registrului Comerțului.
 
Compania din Bacău a câștigat licitația pentru lucrările la noul terminal al Aeroportului Mihail Kogălniceanu din Constanța și anul acesta a contestat lucrările la Departamentul „Mama și Copilul” pe care îl construiește Consiliul Județean Constanța.

Acționari în firmă sunt Corneliu Saftiuc - 33,34%, Gabriel Nistor - 33,33% și Mihai Iulian Șlic - 33,33%.

Administratori sunt toți trei, iar președinte de CA este Gabriel Nistor.

Auditor este Azalee Expert Audit SRL, prin Valeria Munteanu.


În anul 2023, firma a raportat 285 salariați, la o cifră de afaceri de aproape 600 milioane lei și profit de 28,124,069 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 51.79%.

Gabriel Nistor mai apare ca reprezentant persoană juridică în firma Rupea Retail Park SRL.


Corneliu Saftiuc apare și în firmele Val-Con SRL, SSAB Impex SRL (unde este asociat cu Mariana Șlic, soția lui Mihai Iulian Șlic), Sacoval Imobiliare SRL; Protranzact SRL, SSAB Ceramics SRL.


SSAB-AG SA apare și în Rupea Retail Park SRL.  
 
SSAB-AG SA a devenit societate pe acțiuni în anul 2022, prin decizia luată în urma AGA din 25.02.2022, publicată ulterior în Monitorul Oficial al României. „Se aprobă schimbarea formei juridice a societăţii din S.R.L. în S.A., părţile sociale transformându-se în acţiuni, astfel noua denumire va fi S.C. SSAB AG - S.A.”, se arată în hotărâre. Consiliul de administraţie alege ca Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General pe Nistor Gabriel, mandat acordat pe o perioadă de 4 ani.
 
Mihai Șlic este fost consilier local și viceprimar al municipiului Bacău, ultima declarație de avere disponibilă fiind din anul 2010, unde soția, Mariana Șlic apare ca director al SC SSAB Impex SRL (unde asociată este alături de Corneliu Saftiuc), iar Mihai Șlic apare director al SSAB-AG SRL Bacău. În 2010, declara terenuri la Ceahlău, Luncani și Bacău, cât și mai multe case de locuit și apartamente la Iași, Bacău, Ceahlău și Luncani.
 

 
CONCELEX

Concelex a fost înființată în 1994, are sediul în Bucureşti și este controlată de Daniel Piţurlea.

Compania figurează cu contracte de peste 295 de milioane de euro încheiate numai în ultimii 10 ani.

În 2023 a raportat o cifră de afaceri de 1.2 miliarde lei, profit de 65.5 milioane lei la un număr 930 de angajați.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 132.83%.

Obiectul principal de activitate sunt lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Compania are sedii și puncte de lucru în România, Germania și Austria.

Asociat unic persoană juridică este Lucrum Bonum SA, iar administrator este Beniamin Cătălin Vișan.

Lucrum Bonum SA aparține soților Daniel și Violeta Piţurlea, iar bărbatul are și calitatea de administrator.

Firma a fost înființată în 2020, iar pentru 2022 a raportat un profit de 26.096.140 lei.


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 


 PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
Citește și:

CNSC a luat act de renunțare la contestație Mai sunt 13 zile pentru depunerea ofertelor pentru proiectul „Policlinică Municipală,cardiologie și oncologie Constanța" (DOCUMENT)
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii