Șase constănțeni și un tulcean, beneficiarii unor ajutoare de urgență aprobate de Guvernul României
Șase constănțeni și un tulcean, beneficiarii unor ajutoare de urgență aprobate de Guvernul României
15 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1914
Marime text
- Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea unui număr total de 232 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială
- Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1084 din 10 noiembrie 2022
Guvernul României a aprobat hotărârea nr. 1363/2022 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 271 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel s-a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 995.500 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe anul 2022, pentru sprijinirea unui număr total de 232 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune social, potrivit Monitorului Oficial nr. 1084 din 10 noiembrie 2022.
Șase constănțeni și un tulcean sunt printre beneficiarii acestor ajutoare.
Iată cine sunt beneficiarii:
Georgeta Atanasof, Năvodari – 7.000 lei
Ghiury Cotoară, Năvodari – 7.000 lei
Marius Curcă, Constanța – 10.000 lei
Florentin Gligore, Năvodari – 7.000 lei
Nicoleta-Emanuela Maftei, Năvodari – 7.000 lei
Veronica Neagoe, Constanța – 10.000 lei
Sandu Diaconu, comuna Nucari, județul Tulcea – 6.000 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ce sume au fost alocate de Guvern în județele Constanța și Tulcea. Unde au ajuns cei mai mulți bani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii