Scandal într-o locuință din Tulcea. Ce s-a întâmplat
Scandal într-o locuință din Tulcea. Ce s-a întâmplat
05 Nov, 2020 09:35
ZIUA de Constanta
1564
Marime text
- În seara zilei de 03 noiembrie, în jurul orei 19:00, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să se deplaseze pe strada Pescarilor, din municipiul Tulcea, unde o femeie a sesizat un conflict cu fratele acesteia.
În seara zilei de 03 noiembrie, în jurul orei 19:00, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să se deplaseze pe strada Pescarilor, din municipiul Tulcea, unde o femeie a sesizat un conflict cu fratele acesteia.
Ajunși la fața locului, jandarmii au observat geamul spart de la ușa de acces în locuință, fiind întâmpinați de o femeie care a declarat faptul că, în timp ce se afla la domiciliul mamei sale, pe care o îngrijește, fratele ei, aflat sub medicație psihiatrică și pe fondul consumului de alcool, a devenit violent atât fizic, cât și verbal, a distrus ușa de la intrare în locuință, amenințând totodată că va da foc la casă.
Bărbatul, care se afla într-o vădită stare de ebrietate, nu a putut relaționa cu jandarmii, astfel că aceștia au solicitat un echipaj medical care l-au preluat pe bărbat în vederea internării acestuia la Spitalul de Psihiatrie din municipiul Tulcea.
De asemenea, pe numele bărbatului în cauză, oamenii legii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,amenințare” și ,,distrugere” , aducând la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.
Sursa foto: Facebook/ Jandarmeria Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii