Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:53 30 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal între elevi în curtea unei școli din orașul Otopeni. Doi elevi au fost agresați

ro

27 Mar, 2025 17:54 364 Marime text
Trei elevi au fost implicați într-un scandal chiar în incinta unității de învățământ. În urma incidentului doi dintre elevi au fost agresați, iar unul a fost lovit cu un obiect contondent. 

Potrivit IPJ Ilfov, la data de 19 martie a.c., în jurul orei 17.10, polițiști din cadrul Poliței Orașului Otopeni au fost sesizați de conducerea unei instituții de învățământ din orașul Otopeni cu privire la faptul că a avut loc o agresiune între doi elevi.

Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, care ar fi avut loc în incinta școlii, între trei minori de 14 ani, unul dintre aceștia a fost agresat fizic, iar un altul a fost agresat cu un obiect contondent.

În urma incidentului, minorul de 14 ani agresat, împreună cu mama sa, s-au deplasat la o unitatea spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale, inițial aceștia refuzând transportul la spital“ - au precizat polițiștii


În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Buftea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii