Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul mocneşte la OIL Terminal Wagner - „Liderii sindicatului condus de Aurel Gheorghe manipulează prin minciună şi intimidare"

ro

04 Nov, 2011 01:00 3973 Marime text
Oil-Wagner.jpg„Nu mă obliga, sindicalistule, să-ţi dau 33 de milioane anual dacă nu avem încasări!"

În ciuda crizei financiare prelungite pe care o traversăm, societatea constănţeană OIL Terminal a înregistrat, în primele 9 luni ale acestui an, o depăşire de 23% la estimarea profitului. Mai mult decât atât, compania nu are niciun fel de datorie la bugetul statului, iar programul de investiţii este realizat.

Toate acestea sunt efecte ale măsurilor luate de echipa de conducere de la OIL Terminal, în frunte cu directorul Silviu Ioan Wagner, pentru reducerea cheltuielilor. Mai mult, veniturile au ajuns la 92%, pe când cheltuielile la 91%, aceasta însemnând că societatea se află pe plus în 2011. În ciuda acestor fapte, sindicaliştii conduşi de Aurel Gheorghe contestă conducerea, o acuză de neîndeplinirea indicatorilor financiari, dar şi de acte de corupţie nedemonstrabile. Într-un interviu acordat unei agenţii de presă, Gheorghe a făcut mai multe acuzaţii la adresa lui Wagner, pe care acestea le-a demontat în cadrul unei conferinţe de presă. În primul rând, spune directorul OIL Terminal, scăderea producţiei companiei este cauzată de două evenimente majore: retragerea Petromidiei, care a plecat de la OIL în aprilie 2009 făcându-şi propriul terminal, ceea ce a luat companiei constănţene 30% din încasări (Petromidia derula la OIL aproximativ 250.000 t de ţiţei pe lună) şi, mai mult, în toamna lui 2009, rafinăria Arpechim s-a închis, fapt care din nou a afectat OIL Terminal. „Ce era să facem? Să ne supărăm pe Petromidia sau să ne luptăm cu OMV-ul să nu închidă Arpechim-ul?!", se întreabă, retoric, Wagner.

„Cum să bea la serviciu?"

Încă „o palmă" a fost accentuarea crizei economice, neînţeleasă de sindicalişti, care au avut aceleaşi pretenţii financiare ca şi în anii de vârf. Angajaţii OIL Terminal primesc anual trei prime echivalente ca valoare cu salariul minim la nivel de companie. „Anual, primesc aproximativ 33 de milioane de lei, salariul minim fiind de 1.060 de lei. Nu mă obliga, sindicalistule, să-ţi dau 33 de milioane anual dacă nu avem încasări. Nu ştiu ce vom face cu prima de Crăciun. Ne batem cu capul de pereţi să vedem ce facem", a spus Wagner. Nemulţumirea sindicaliştilor din OIL Terminal este o problemă cunoscută. De la venirea lui Wagner ca director, aceştia şi-au arătat de multe ori ostilitatea. Conducerea companiei consideră că această purtare are la bază faptul că angajaţii sunt atent supravegheaţi şi că rigorile unor reguli de conduită la serviciu nu le sunt pe plac, aceştia fiind obişnuiţi să facă mai mereu ce doreau în timpul programului. Un fapt pe care ZIUA de Constanţa l-a mai semnalat este surprinzătoarea prevedere din Contractul colectiv de muncă, care spune că, la serviciu, cei de la OIL au voie să consume alcool până ajuns la o alcoolemie în sânge de 0,50 la mie. „Nu se poate aşa ceva. Cum să bea la serviciu? I-am prins, le-am desfăcut contractele de muncă. Am pus camere de supraveghere. Înainte, plăteam lunar 7,5 miliarde de lei factura la pază. Acum, am pus camere şi plătim 3 miliarde pe lună. Credeţi că le convine să ştie că sunt filmaţi, când erau învăţaţi să facă ce voiau? Primesc primă de vacanţă, dacă pleacă în concediu, în străinătate, li se decontează 300 de euro, contravaloarea a 40 de litri de benzină lunar şi multe alte facilităţi", a mai spus Silviu Wagner.

50 de contracte în 10 luni

Oil-conferinta.jpgDirectorul OIL Terminal a mai fost acuzat de conducerea sindicatului lui Aurel Gheorghe că nu a încheiat contracte. „În 2008, OIL-ul a încheiat 45 de contracte, în 2009 - 35 de contracte până la 1 iunie şi 13 după 1 iunie, data venirii mele aici, în 2010 - 43 de contracte şi în 2011, în primele 10 luni, 50 de contracte, dintre care două fundamentale, cu SOCAR, ceea ce înseamnă intrarea azerilor pe piaţa românească şi cu Litasco. Mă acuză de afaceri dubioase cercetate de DNA, dar care nu au fost vreodată demonstrate, de implicare în dosarul Attila Racz, dar şi de înfiinţarea unui nou sindicat. Pot să vă spun atât: liderii acestui sindicat condus de Aurel Gheorghe sunt caracterizaţi de lipsă de demnitate şi manipulează prin minciună şi intimidare", a declarat Silviu Wagner. Directorul OIL Terminal a subliniat faptul că noul sindicat format la nivelul companiei are peste 400 de membri, angajaţi care au fost nemulţumiţi de activitatea structurii conduse de Gheorghe: „Am desfăcut trei contracte de muncă a trei salariaţi, membri ai acestui sindicat. Dacă era al meu, mai făceam asta? Mă puneam rău cu oamenii?".

Totuşi, sindicaliştii nu se lasă. În ultimele zile au pichetat sediul Ministerului Economiei, au făcut sesizări la ministru şi la Corpul de control al acestuia, care a venit „în vizită" la OIL Terminal. Cu toate acestea, spune directorul Wagner, controalele au demonstrat că acuzele liderilor de sindicat sunt nefondate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • istrate 04 Nov, 2011 12:18 aloo nenea ministru privatizeazai .....astia de prea bine ies din porumb si se .....in drum