Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:48 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul sporurilor la Năvodari Decizia Curţii de Conturi, din nou în instanţă

ro

07 Oct, 2010 00:00 2428 Marime text
navodari_-_primaria.jpgDupă ce Curtea de Conturi a dat o decizie prin care imputa anumite sume pe care autorităţile locale le-au dat salariaţilor lor pe parcursul anului 2008, există posibilitatea ca în perioada următoare aceştia să returneze sumele primite ca sporuri.

Autorităţile locale năvodărene, reclamanţii - Consiliul Local, oraşul Năvodari prin primar, Primăria şi primarul oraşului Năvodari - au declarat recurs deciziei instanţei care le-a respins pe fond suspendarea executării actului administrativ reprezentând decizia Curţii de Conturi. Dosarul nr. 1770/118/2010 a fost înregistrat pe 4 octombrie, primul termen în acest caz fiind pe 22 noiembrie. Pârâţii în acest dosar sunt Camera de Conturi Constanţa, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin Direcţia De Muncă şi Protecţie Socială Constanţa, Curtea de Conturi a României, Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar şi Sindicatul Lucrătorilor din Primăria Năvodari şi Servicii Publice Năvodari - intervenienţi. 

Potrivit celor declarate de jurista Primăriei Năvodari, Mariana Săndulescu, dosarul face referire la un recurs pe care autorităţile năvodărene l-au înregistrat, privitor la suspendarea executării actului administrativ reprezentând decizia Curţii de Conturi prin care le erau imputate sporurile pe care le-au primit în 2008. „Acum, am cerut doar suspendarea până la soluţionarea pe fond a cauzei. Iniţial ne-a fost respinsă acţiunea pe fond. Urmează să ajungem în instanţă şi cu dispoziţia pe care primarul a dat-o după ce a primit decizia Curţii de Conturi. Trebuie mai întâi să fie acceptată de către instanţă suspendarea dispoziţiei primarului“, a mai adăugat jurista Primăriei. 

În cazul în care instanţa va respinge şi recursul formulat de autorităţile locale împotriva deciziei instanţei şi nu va fi anulată dispoziţia dată de primar, angajaţii din Primărie ar trebui să returneze sporurile considerate nelegale de Curtea de Conturi într-o perioadă limită de trei ani. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii