Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Școli din mediul rural constănțean depistate de Curtea de conturi cu nereguli în situațiile financiare

ro

11 Mar, 2021 00:00 2679 Marime text
 
  • Nereguli cu încasarea arendei terenului aflat în proprietatea școlii ori arendarea în condiții neeconomicoase
  • Nu și-au înregistrat în evidențe bunuri IT primite cu titlu gratuit
  • Nu au fost inventariate imobilele clădiri și terenuri proprietatea comunei aflate în administrare unității de învățământ.
 
 
Rezultatele activităților de audit şi control desfășurate, de către Camera de Conturi Constanța, asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, în conformitate cu Programul de activitate pe anul 2020, aprobat de Plenul Curţii de Conturi, la nivelul unităților administrativ-teritoriale a scos la iveală o serie de nereguli și în unități de învățământ din județul Constanța, pe care vi le-am prezentat anterior.
 
Și dacă până acum v-am oferit exemple din municipiul Constanța, astăzi ne-am oprit asupra școlilor din mediul rural depistate cu nereguli în diverse capitole.
 
La Școala Gimnazială Nr. 1 Istria, din subordinea UATC Istria, s-a constatat înregistrarea unor venituri din arendarea terenului aflat în proprietate la momentul încasării arendei și nu la momentul constituirii dreptului de încasat, contrar principiului contabilității de angajamente.
Tot la această școală, precum și la Școala Gimnazială Nr. 1 Tuzla nu au fost înregistrate în evidența contabilă terenuri pentru care entitățile verificate dețin titlu de proprietate.
Și tot la Tuzla s-a mai constatat că terenul de 10 hectare a fost dat în arendă unui operator privat în condiții neeconomicoase pentru unitatea de învățământ: plata impozitului pe teren a rămas în sarcina școlii, iar valoarea chiriei este sub nivelul subvenției încasate de agentul economic de la APIA.
 
La Școala Gimnazială „S.A. Esenin” Ghindărești, din subordinea UATC Ghindărești, bunuri de natura mijloacelor fixe în valoare de 6 mii lei au fost înregistrate în mod eronat în evidența financiar-contabilă ca fiind de natura obiectelor de inventar.
 
Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă nu s-au constituit provizioane pentru posibile obligații de plată în cadrul litigiilor în care entitatea este parte, abatere în sumă de 96 mii lei.
 
Neînregistrarea de către unele unități de învățământ, în evidența extracontabilă, a terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea ce fac parte din domeniul public al comunei și pe care acestea le-au primit în administrare – abatere constatată la Liceul tehnologic

„Jean Dinu” Adamclisi (2.403 mii lei), la Școala gimnazială nr. 1 Cuza Vodă (5.055 mii lei), la Școala gimnazială nr.1 Tuzla (6.390 mii lei), și la Școala gimnazială nr. 2 și Grădinița nr. 2 din subordinea UATC Valu lui Traian (998 mii lei).
Și tot aceste din urmă două unități din Valu lui Traian nu au înregistrat în evidența financiar-contabilă bunuri primite cu titlu gratuit de la Consiliul Judetean Constanța, echipamente IT în valoare totală de 103 mii lei.
 
Școala gimnazială nr. 1 Eforie Nord, Creșa orașului Eforie, Școala gimnazială nr. 2 Valu lui Traian și Grădinița nr. 2 Valu lui Traian au plătit nejustificat accize de 2 mii lei pentru combustibilii și gazele naturale achiziționate, deși sunt scutite de plata acestora.
 
La Școala Gimnazială „Marin Voinea” Cerchezu, din subordinea UATC Cerchezu, s-a constatat nestabilirea și nereținerea garanției de bună execuție în valoare de 7 mii lei în cazul unui contract de execuție lucrări de reparații la Școala Primară nr. 1 Viroaga.
 
La Școala Gimnazială „George Coșbuc”, din subordinea UATC 23 August, s-a constatat că în listele de inventariere stocurile faptice sunt listate direct din calculator; pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul nu a menționat dacă toate bunurile şi valorile bănești din gestiune au fost inventariate şi consemnate în listele de inventariere în prezența sa. De asemenea, nu au fost inventariate pe liste de inventariere distincte bunurile aflate în proprietatea comunei primite în administrare.
 

La Școala gimnazială nr. 1 Grădina nu au fost inventariate imobilele clădiri și terenuri proprietatea comunei aflate în administrare unității de învățământ.
 
Citește și:

Curtea de conturi, în „vizită” la Liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța: Neregulile constatate au ajuns până și la site-ul neactualizat din 2016
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Vasile 11 Mar, 2021 06:51 Veniți și la Școala Gimnazială Poarta Albă