Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se apropie Paștele! La ce trebuie să fim atenți atunci când facem cumpărăturile pentru masa de sărbătoare. Recomandările ANPC

ro

09 Apr, 2023 10:33 1173 Marime text
Se apropie Sărbătorile Pascale iar în săptămâna ce vine cu toții ne vom îndrepta către piețe sau supermarketuri pentru a face cumpărăturile pentru masa de sărbătoare. 

Cu această ocazie directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel sfătuiește consumatorii să țină cont de câteva recomandări înainte de a cumpăra produsele tradiționale. 

Câteva sfaturi în privinţa produselor comercializate în această perioadă a sărbătorilor pascale:

MIEL
  • Achiziționarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, și a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar.
  • Numai în aceste condiții există garanția unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea.
  • Evitați cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea;
  • Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine.
  • Carnea trebuie să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt;
  • Atenție și la preț!
  • Verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;
  • Carnea achiziționată sub forma refrigerată se va transporta, în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu și se va depozita la frigider;
  • Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului, nu trebuie achiziționate.

OUĂ
  • Achiziționarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate.
  • Evitați cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic;
  • Evitați cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant;
  • Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri și mirosuri străine;
  • La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar gălbenușul semiglobulos, ușor aplatizat și bine delimitat de albuș;
În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind:
  • categoria de calitate (A);
  • categoria de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcție de greutate)
  • XL – foarte mare: greutate mai mare sau egală cu 73 g;
  • L – mare: greutate mai mare sau egală cu 63 g și mai mică de 73 g;
  • M – mediu: greutate mai mare sau egală cu 53 g și mai mică de 63 g;
  •  S – mic: greutate mai mică de 53 g;
  • o indicație a metodei de creștere a găinilor;
  •  o explicație a semnificației codului producătorului;
  • data de valabilitate minimă.

Comercializarea vopselei de ouă
  • Achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină:
  • numele și adresa producătorului,
  • lista ingredientelor,
  • instrucțiuni de utilizare,
  • data durabilității minimale.
  •  Atentie! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile.
  • Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate.

VIN

Conținutul etichetei trebuie să cuprindă:
  • denumirea sub care se vinde produsul,
  • denumirea și adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului,
  • volumul net,
  • concentrația alcoolică,
  • o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru băuturile alcoolice cu concentrația alcoolică mai mică de 10% vol..
Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conțină următoarele informații : categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcție de conținutul de zaharuri.

Consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea care trebuie să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități în suspensie.
La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri

Marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementarilor în vigoare emise de Ministerul Finanțelor.
În urma acțiunilor de control desfășurate în anii anteriori, comisarii #ANPC au constatat următoarele abateri la comercializare produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale:
  • ouă cu data durabilității minimale depășită sau pentru care nu s-a putut stabili încadrarea în termenul de valabilitate (marcare ilizibilă);
  • ouă depozitate la temperatura mediului ambiant contrar recomandărilor de a se păstra la loc răcoros;
  • comercializarea de ouă sparte, crăpate sau murdare, acoperite de corpuri străine
  • neafişarea la locul de vânzare a ouălor în vrac a informaţiilor obligatorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 589/ 2008 (categoria de calitate, categoria de greutate, o indicație a metodei de creștere a găinilor, o explicație a semnificației codului producătorului și data durabilităţii minimale) ;
  • utilizarea unor spații de depozitare sau de expunere la vânzare improprii, neigienizate sau deteriorate
  • vopsea de ouă cu data durabilității minimale depășită de 5-7 luni;
  • se comercializau sub denumirea de vopsea de ouă coloranţi fără elemente de identificare și caracterizare;
  • neindicarea componentelor cu potențial alergen dioxid de sulf pentru vinul (alb și roșu) comercializat vrac;
  • înscrierea de informații ce puteau induce în eroare consumatorul: prezentarea preparatelor din carne ca fiind "produse țărănești", dar la care s-au folosit de fapt dextroză, conservanți (azotit de sodiu), antioxidanți (acid ascorbic), potențiator de gust (monoglutamat de sodiu);
  •  la produsele prapor congelat și limbă vită s-a constatat schimbarea stării termice din produse refrigerate în produse congelate;
  • s-au găsit la comercializare părți de carcasă miel netoaletată, cu urme de blană, organe de miel congelate ambalate la pungi de 1 kg expuse, în vederea comercializării, în ambalaje deteriorate (sparte) şi fără clipsuri care să închidă ambalajul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii