Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:39 21 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se circulă în condiții de iarnă în județul Constanța și nu numai! Recomandări pentru șoferi

ro

19 Feb, 2025 07:53 523 Marime text
 foto: Pexels Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice.
 
Se circulă în condiții de iarnă, însă precipitațiile au scăzut în intensitate, în județele: Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova, Sibiu și Teleorman, carosabilul fiind parțial acoperit cu zăpadă.

În intervalul orar 17:00/18.02.2025-06:00/19.02.2025, s-a patrulat cu 99 autoutilaje și s-a acționat cu 829 tone sare.

Starea părții carosabile în județul Constanța se prezintă astfel: Județul Constanța: DN-uri: DN38, DN39, DN3: parțial zăpadă frământată 1-2 cm/ partial umed; în rest: umed; A2: umed; A4: umed- transmit reprezentanții Drumuri Județene Constanța. 

 
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile adiacente Capitalei A0, A1, A2 și A 3, sunt semnalate ninsori, cu depunere de zăpadă pe suprafața carosabilă.
 
S-a acționat pe timpul nopții atât cu utilaje și material antiderapant, nefiind semnalate pentru moment evenimente rutiere care să genereze restricții de trafic.


Recomandările Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române

În aceste condiții, se recomandă conducătorilor auto să circule cu foarte mare atenție si să respecte următoarele reguli de circulație:

- înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă;

-reduceți semnificativ viteza, evitând bruscarea comenzilor autovehiculului atunci când sunt precipitații, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei;
- curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare;
- în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere;
- pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.



Citește și:


Atenție șoferi! Circulație dificilă pe A2, zona Fundulea - Lehliu Gară, din cauza zăpezii și poleiului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii