Se împlinesc 54 de ani de la primul transplant de inimă din istorie

03 Dec, 2021 09:43
ZIUA de Constanta
1959
Marime text
Chirurgul sud-african Christiaan Barnard (1922-2001) este cel care la data de 3 decembrie 1967 împreună cu o echipa formata din 30 de specialiști, a realizat primul transplant de inima din lume. Operația a durat 9 ore și a fost realizata la Spitalul "Groote Schuur", Cape Town, Africa de Sud.
Dr. Barnard a realizat primul transplant de rinichi la Spitalul "Groote Schuur", caz medical care a avut o evoluție favorabila și a fost primit, de opinia publica dar și de lumea medicala că un eveniment de importanta majora în Africa de Sud. Acest fapt i-a dat curaj dr. Barnard și, mai ales încredere să treacă la pregătirea transplantului cardiac.
Pentru dr. Barnard a urmat o alta premiera pentru lumea medicala, primul transplant de ficat, efectuat cu succes, în anul 1953, în Statele Unite și, urmat câțiva ani mai tărziu, mai precis în luna octombrie a anului 1967, de o operație similara realizata în tara să natala,
Timp de câțiva ani, până la momentul 3 decembrie 1967, când s-a ivit posibilitatea efectuării primului transplant uman, dr. Barnard experimentase tehnica chirurgicala a transplantului cardiac la animale, peste 50 de căini primind o inima noua.
Primul om care a primit o inima noua a fost Louis Washkansky, în vârstă de 54 de ani. Acesta suferea de diabet și de o grava problema cardiaca.
Donatoare a fost o tânără ucisa într-un accident de automobil în Cape Town, Denise Darwall. Washkansky a supraviețuit după operație doar 18 zile, dar acest lucru nu s-a datorat faptului că inima n-a mai funcționat, ci datorita tratamentului imunosupresoar pe care le-a luat după operație, pentru că noua inima să nu fie respinsa de organism.
Operația a durat 9 ore, și din echipa de 30 de persoane a doctorului Barnard a făcut parte și fratele sau, dr.Marius Barnard, mana să dreapta în timpul operației.
Impactul mediatic a fost foarte mare pe tot globul. Toate televiziunile și toate ziarele din lume se întreceau cu prezentarea detaliilor operației și ale stării pacientului Louis Washkansky.
Transplantul cardiac a fost practicat cu succes din ce în ce mai mare de dr. Barnard. Al doilea pacient al sau a supraviețuit 19 luni după operație, apoi timpul supraviețuirii a crescut la 12 ani și 6 luni ( prima persoana de culoare care a beneficiat de transplant de inima). Mai tărziu, în 1971 persoana operata a mai trăit peste 23 de ani.
Azi operația de transplant cardiac se face cu mare succes peste tot în lume, inclusiv în Romania.
Sursa foto și text: Facebook/Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila“

Despre primul bolnav care a fost de acord să primească o inima de la un donator, dr. Christiaan Barnard a spus :”pentru un om muribund, nu este o decizie grea, aceea de a primi o alta inima, pentru că el știe că altfel ar muri. Daca un leu te urmărește pe malul unui rău plin cu crocodili, nu eziți să sari în apa, convins că vei putea înotă până pe malul celalalt”.
Transplantul cardiac a fost practicat cu succes din ce în ce mai mare de dr. Barnard. Al doilea pacient al sau a supraviețuit 19 luni după operație, apoi timpul supraviețuirii a crescut la 12 ani și 6 luni ( prima persoana de culoare care a beneficiat de transplant de inima). Mai tărziu, în 1971 persoana operata a mai trăit peste 23 de ani.
Azi operația de transplant cardiac se face cu mare succes peste tot în lume, inclusiv în Romania.
Sursa foto și text: Facebook/Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii