Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:02 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Problemele Minorităţilor Naţionale Amet Aledin, propus pentru postul de secretar de stat

ro

17 Sep, 2012 02:42 2303 Marime text
Aledin_promovat_Amet_Aledin.jpgDeputatul minorităţii tătarilor îşi va termina mai repede mandatul de parlamentar şi va prelua conducerea Autorităţii Naţionale pentru Problemele Minorităţilor Naţionale. Autoritatea se va înfiinţa în următoarele zile şi va prelua practic atribuţiile Departamentului pentru Relaţii Interetnice (DRI), condus în acest moment de reprezentantul UDMR, Marko Atilla.

Ca o noutate, Autoritatea va trece din subordinea Guvernului în subordinea Parlamentului, mai exact a grupului parlamentar al minorităţilor. Postul pe care îl va ocupa Aledin este cel mai important post politic care revine UDTTMR de la înfiinţare, acesta urmând să se ocupe de gestionarea fondurilor tuturor comunităţilor naţionale recunoscute la nivel naţional.

Amet Aledin este susţinut pentru această funcţie atât de grupul parlamentar al minorităţilor cât şi de conducerea UDTTMR, după două mandate de deputat al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Mandatul de preşedinte al Autorităţii este de cinci ani şi pentru prima dată în ultimii 22 ani, etnicii din România vor fi conduşi la cel mai înalt nivel de un reprezentant al unei comunităţi, alta decât cea maghiară.

Autoritatea se va înfiinţa după opt ani de încercări de a trece prin parlament legea minorităţilor naţionale. Legea minorităţilor va purta acum denumirea de Legea de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale pentru Problemele Minorităţilor şi aşteaptă să intre în plen pentru vot în această săptămână.

Amet Aledin, şase legi exclusiv pentru comunitatea tătară!

După două mandate, deputatul UDTTMR se poate lăuda cu multe proiecte legislative, iar şase dintre acestea au devenit, între timp, legi. „Am semnătura pe şase legi exclusiv pentru comunitatea tătară. Este vorba despre proiectul privind declararea zilei de 13 decembrie - Ziua tătarilor din România, proiectul privind declararea zilei de 5 mai ca Zi a limbii tătare şi 30 noiembrie, premiul Mehmet Niazy pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătarilor din România. De asemenea, am iniţiat proiectul devenit lege privind obţinerea unui sprijin financiar pentru ridicarea unui monument dedicat eroilor musulmani din România căzuţi în cele două războaie. Este vorba despre suma de 50.000 de lei, iar monumentul a fost, deja, ridicat. Mai mult, la iniţiativa mea a fost votată legea privind înfiinţarea Institutului Cultural Tătar Sebat Husein iar şcoala din satul Tătaru poartă numele Negip Hagi Fazîl, unul dintre cei mai importanţi susţinători ai ideii de libertate, a tătarilor din Crimeea. Tot la iniţiativa mea a fost aprobată externarea, mai devreme de 24 de ore, a decedaţilor de religie islamică de la morgă", susţine viitorul secretar de star. Tot lui Aledin îi aparţine şi iniţiativa privind declararea municipiului Constanţa drept oraş-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii