Se reabiliteaza Tropaeum Traiani
Se reabiliteaza Tropaeum TraianiFirma a fost selectată în detrimentul celeilalte oferte, pentru o sumă cu o sută de mii de lei mai puţin decât suma pe care autoritatea era dispusă să o plătească - 415.000 lei, contractul fiind atribuit în 29 septembrie.
De altfel, în luna august a acestui an, autorităţile locale au demarat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea de echipamente necesare punerii în aplicare a proiectului de introducere în circuitul turistic a cetăţilor antice aflate pe teritoriul Dobrogei. Pe lista cetăţilor care vor fi integrate în circuitul turistic dobrogean se află şi Cetatea Capidava, dar şi cea de la Adamclisi, cu renumitul monument Tropaeum Traiani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp