Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reiau lucrarile la Autostrada Soarelui

ro

29 Jul, 2009 03:08 1963 Marime text

autostrada.jpgReprezentanţi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au confirmat că lucrările la ultimele tronsoane ale Autostrăzii Soarelui ar putea începe în curând.

„A fost selectată o firmă pentru furnizarea serviciilor juridice, iar procedurile de expropriere şi lucrările vor începe în perioada imediat următoare", au declarat surse din Ministerul Transporturilor, citate de Mediafax.

Aceleaşi surse susţin că tronsoanele Cernavodă -Medgidia şi Medgidia - Constanţa vor fi construite de două firme, costurile fiind de 224 şi, respectiv, 211 milioane de euro. Aşa cum declara şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, finalizarea lucrărilor este preconizată pentru primăvara anului 2011. Reamintim că 70% din valoarea totală a lucrărilor va fi suportată printr-un împrumut de la Banca Europeană pentru Investiţii, iar diferenţa, din bugetul de stat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nozzle 29 Jul, 2009 09:12 Si marmota invelea ciocolata in staniol!!:))) O sa termine astia autostrada cand o zbura porcul.