Secetă pedologică moderată, puternică şi chiar extremă în țară. Situația în Dobrogea
Secetă pedologică moderată, puternică şi chiar extremă în țară. Situația în Dobrogea
15 May, 2022 16:46
ZIUA de Constanta
1794
Marime text
- Rezerva de apă în cultura grâului de toamnă, pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute în Moldova şi Crişana, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, local în centrul, sudul şi estul Transilvaniei, sudul, centrul şi estul Olteniei, precum şi în nordul şi nord-vestul Banatului.
Potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 14 - 20 mai, în zonele menţionate se înregistrează secetă pedologică moderată, puternică şi chiar extremă.
Pe de altă parte, în Maramureş, local nordul, estul şi sudul Olteniei, nordul, nord-vestul, vestul şi sudul Munteniei, nord-estul şi vestul Banatului, sudul Dobrogei, nordul, sudul, izolat în sud-vestul Transilvaniei, rezerva de apă din sol va prezenta valori satisfăcătoare, izolat apropiate de optim şi optime.
"Gradul de aprovizionare cu apă al solului în stratul 0-20 cm, în cultura de porumb, se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana şi Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei şi a Munteniei, local în nord-estul şi vestul Banatului, centrul şi sudul Dobrogei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) se vor înregistra local în nordul, centrul şi estul Dobrogei, nordul şi nord-vestul Banatului, nordul, nord-estul, izolat sudul Moldovei, nordul, nord-estul şi sud-estul Munteniei, estul Transilvaniei", arată prognoza ANM.
Pe ansamblu, regimul hidro-temic din aer şi sol va fi favorabil desfăşurării în bune condiţii a proceselor de creştere şi dezvoltare, atât la culturile de câmp, cât şi la speciile pomi-viticole, în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, în zonele de câmpie, ritmurile vegetative ale culturilor de primăvară semănate în epoca optimă se vor putea desfăşura uşor mai intens, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
Astfel, la culturile de orz şi grâu de toamnă înfiinţate în perioada optimă va fi posibilă definitivarea alungirii paiului (90-100%), continuându-se totodată fazele de "burduf" şi înspicare (10-100%), iar în semănăturile tardive va predomina alungirea paiului (30-100%).
Rapiţa va parcurge apariţia inflorescenţelor (70-100%) şi înflorirea (50-100%), cele mai avansate fiind culturile din sudul şi sud-estul ţării aflate la formarea silicvelor şi a boabelor în silicve (10-80%).
În funcţie de data semănatului şi precocitatea hibrizilor, la speciile prăşitoare (floarea-soarelui şi porumb) se va finaliza germinarea (100%), totodată continuându-se răsărirea (10-100%) şi dezvoltarea primei perechi de frunze adevărate (30-100%), precum şi înfrunzirea (3-8 frunze). Starea de vegetaţie a culturilor se va prezenta bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe terenurile cu deficite moderate de umiditate în sol.
De asemenea, în principalele bazine specializate, la sfecla de zahăr se va semnala răsărirea (10-100%) şi dezvoltarea primei perechi de frunze (10-60%), iar la cartoful pentru consum, răsărirea (50-100%) şi formarea/creşterea lăstarilor laterali (10-25%).
Pomii fructiferi se vor afla la creşterea lăstarilor şi a frunzelor, formarea şi creşterea rodului, în cea mai mare parte a plantaţiilor. De asemenea, soiurile timpurii de cireş vor parcurge creşterea fructelor, iar izolat se va putea înregistra coacerea în "pârgă". În toate podgoriile, viţa-de-vie îşi va continua creşterea frunzelor şi a lăstarilor, precum şi formarea inflorescenţelor.
Potrivit specialiştilor ANM, condiţiile agrometeorologice vor fi optime pentru efectuarea lucrărilor agricole de sezon (pregătirea patului germinativ, semănatul/plantatul culturilor de primăvară, tratamente fitosanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, praşile mecanice/manuale, etc), acestea fiind sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.
Din punct de vedere termic, intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 13 şi 25 de de grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 7 grade Celsius, în toate zonele de cultură. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 21 şi 32 de grade Celsius, în majoritatea regiunilor, iar cea minimă se va încadra între 4 şi 18 grade Celsius, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiuni.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va oscila între 13 şi 26 de grade Celsius la scara întregii ţări, valori optime parcurgerii fazelor vegetative la culturile de primăvară înfiinţate în epoca optimă. Din punct de vedere pluviometric, meteorologii prognozează pentru perioada menţionată ploi locale cu caracter de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină.
De asemenea, local cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, îndeosebi la începutul perioadei.
Sursa AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii