Seceta scoate la suprafață epavele unor nave naziste încărcate cu explozivi, scufundate în Dunăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Seceta scoate la suprafață epavele unor nave naziste încărcate cu explozivi, scufundate în Dunăre în timpulPatru nave datând de dinainte de 1950 au ieşit, de asemenea, la iveală în Parcul Naţional Dunăre-Drava din Ungaria, în apropiere de Mohacs, unde nivelul Dunării era de numai 1,5 metri, marţi, ca urmare a valurilor de caniculă şi a secetei persistente din iulie şi august.
Navele descoperite în Prahovo se numără printre sutele de vase scufundate de-a lungul Dunării de flota de la Marea Neagră a Germaniei naziste în 1944, în timpul retragerii din faţa forţelor sovietice care înaintau, distrugând navele. Epavele pot îngreuna traficul fluvial în perioadele în care nivelul apei este scăzut.
Răspândite de-a lungul albiei fluviului, unele dintre nave au încă turete, punţi de comandă, catarge rupte şi carene strâmbe, în timp ce altele se află în mare parte cufundate în bancurile de nisip.
Endre Sztellik, paznic în Parcul Naţional Dunăre-Drava, a declarat despre una dintre nave: "Încă nu ştim exact ce este. Ceea ce este vizibil, un lucru nefericit, este că epava se diminuează pe măsură ce oamenii sunt interesaţi de ea şi bucăţi din ea dispar".
Nivelul Dunării a ajuns marţi la 1,17 metri în Budapesta, ceea ce se apropie de un minim istoric de aproximativ 0,4 metri, înregistrat în octombrie 2018. În timpul inundaţiilor, nivelul Dunării creşte mult peste şase metri.
"Europa de Est se confruntă cu condiţii secetoase critice, care afectează culturile şi vegetaţia", a indicat serviciul european pentru climă Copernicus pe site-ul său, în ultimul său raport privind seceta, publicat la începutul lunii.
Mult aşteptatele precipitaţii care au început luni ar putea conduce la creşterea nivelului Dunării până la aproximativ trei metri la Mohacs, până la sfârşitul săptămânii, apele fluviului putând acoperi din nou epavele.
Agerpres.ro
Citește și:
Marinar dat dispărut după ce a căzut de pe o barjă în Dunăre la Cernavodă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp