Ședință a Guvernului României. Lista proiectelor aflate pe ordinea de zi

22 Nov, 2023 22:00
ZIUA de Constanta
1175
Marime text
Guvernul României se întrunește în ședință în data de 23 noiembrie 2023.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte de acte normative:
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
2. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
3. PROIECT DE LEGE privind transmiterea unui imobil situat în municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Administraţiei Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării", aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
II. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă precum şi pentru reglementarea modalităţii de executare a unor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea unor măsuri în derularea Programului naţional de dezvoltare locală şi a Programului naţional de investiţii ,,Anghel Saligny"
III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, instituţie publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru Judeţul Alba şi pentru Municipiul Alba Iulia, judeţul Alba
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea de ajutoare de urgență familiilor şi persoanelor evacuate din Fâşia Gaza
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional, fără compensare, de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a terenului în suprafaţă de 43,6624 ha, în vederea realizării lucrării miniere de interes naţional şi de utilitate publică ,,Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Roşia de Jiu, judeţul Gorj, la o capacitate de 8.000.000 tone/an lignit"
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea plăţii contribuţiei anuale a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) destinată proiectului Forumului Incluziv privind Abordările referitoare la Atenuarea Carbonului (IFCMA), pentru anul 2023
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în vederea finanţării Reţelei Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală (ACN) a OCDE în anul 2023
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului
10.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea datelor de identificare şi a codului de clasificaţie şi actualizarea valorii de inventar ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi trecerea acestuia în domeniul public al Oraşului Borşa, precum şi modificarea Anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare
11.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanţarea unor cheltuieli din învăţământul preuniversitar
12.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Realizarea a trei noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2, A3 în zona de Sud - Est a României- Nod Rutier Autostrada A2 km 90+100 cu DJ 306 la Dragoş Vodă", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
13.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Şoseaua de Centură a Municipiului Botoşani", judeţul Botoşani
14.PROIECT DE HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Autostrada Sibiu - Piteşti" - Secţiunea 2 Boiţa - Cornetu, necesare pentru realizarea ,,Ecoductului Lazaret", precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
15.PROIECT DE HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind suplimentarea pe anul 2023 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 857/2018 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila", judeţele Brăila şi Tulcea
16.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Realizarea a trei noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2, A3 în zona de Sud-Est a României – Nod rutier Autostrada A3 km36+700 cu DJ 101C la Gruiu", precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
17.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile, reprezentând teren, în suprafaţă totală de 381,05 mp, trecute în domeniul public al statului, precum şi darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţie de utilitate publică de interes naţional ,,Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila", judeţele Brăila şi Tulcea
18.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ- secţiunea III: Leghin - Târgu Neamţ, km 181+195 (89+000)-km 211+107 (118+912)", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
19.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Construire Spital Regional de Urgenţă Craiova"
20.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în anul 2023, a paradei militare naţionale prilejuite de data de 1 Decembrie - Ziua Naţională a României
21.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic" al judeţului Caraş-Severin
22.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Bogdan Vodă" Suceava (U.M. 0925 Suceava)
23.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Direcţia Asigurare Logistică Integrată
24.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Asigurare Logistică Integrată
25.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea bugetului Institutului Cultural Român, pe anul 2023, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023
26.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea bugetului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata drepturilor salariale
27.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
28.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea bugetului Autorităţii Electorale Permanente din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023
29.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acordarea cetăţeniei române doamnei ,,Hryhorieva Olena"
30.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectată de incendiul produs în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa
31.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Serviciului Român de Informaţii pe anul 2023
32.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea bugetului Serviciului de Informaţii Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Încheierea de angajamente legale și modificarea limitelor de credite de angajament și bugetare în luna noiembrie 2023, precum și depășirea limitelor de plăți până la sfârșitul anului 2023, pentru Ministerul Afacerilor Interne
2. MEMORANDUM cu tema: Prelungirea perioadei de eligibilitate stabilită în Acordul de Finanțare pentru implementarea Instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului, încheiat cu Fondul European de Investiţii şi finanţat din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020
3. MEMORANDUM cu tema: Solicitarea Ministerului Apărării Naţionale către Parlamentul României privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurii de achiziţie de rachete PAC-2 GEM-T, în scopul consolidării capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)"
4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Programului de cooperare în domeniul educaţiei între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Educaţiei, Ştiinţei, Cercetării şi Sportului al Republicii Slovace între anii 2023-2028
5. MEMORANDUM cu tema: Stabilirea limitelor de credite bugetare şi credite de angajament pe luna decembrie. 2023
6. MEMORANDUM cu tema: Majorarea limitei de cheltuieli stabilită Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru luna noiembrie 2023 pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj
7. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea efecutării de plăți în perioada noiembrie-decembrie 2023 peste limita prevăzută la Art. II, alin (2) din OUG 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi aprobarea majorării limitei de credite bugetare pe luna noiembrie cuprinse în bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pe anul 2023
8. MEMORANDUM cu tema: Aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (4) din Ordonanța de urgență nr. 90 din 27 octombrie 2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
V. NOTE
1. NOTĂ cu tema: Actualizarea Planului anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2023
2. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Oraşului Sângeorz Băi, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind transferul unui spaţiu format din 2 încăperi cu suprafaţa utilă de 39,4 mp, din construcţia identificată în cartea funciară nr. 31912 Sângeorz-Băi cu denumirea C1, din domeniul public al oraşului Sângeorz-Băi în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - I.P.J. Bistriţa-Năsăud
3. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Judeţean Galaţi în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al Judeţului Galaţi, în domeniul public al statului în vederea dării în administrare Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate
VI. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 7 initiative legislative

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii