Ședința CJC Noi niveluri salariale pentru personalul aparatului de specialitate al CJC
Ședința CJC: Noi niveluri salariale pentru personalul aparatului de specialitate al CJC
20 Dec, 2022 15:12
ZIUA de Constanta
1398
Marime text
Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 20 decembrie 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 26 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
Un proiect important dezbătut și aprobat a fost cel cu privire la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța, începând cu 01.01.2023.
Salariile de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al CJC sunt în prezent la nivelul anului 2018.
Din cauza nivelului ridicat al inflației anului 2022, s-a impus stabilirea unor noi niveluri salariile pentru personalul aparatului de specialitate al CJC, cu respectarea prevederilor legislative. Salariile de bază sunt stabilite pe funcții, grade/trepte profesionale, iar media cu care se majorează veniturile, începând cu 01.01.2023, este de aproximativ 11%.
De asemenea, tot în ședința de astăzi au fost aprobate hotărârile privind stabilirea salariilor de bază ale angajaților Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța, precum și a celor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Citește și: Noutăți în proiectul “Construire corp nou – Centru de Diagnostic, tratament și cercetare în Nutriție și Sănătate – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii