Ședință de Guvern. Se discută despre unele măsuri de protecție socială în domeniul pensiilor din sistemul public, pentru anul 2022 (VIDEO)
Ședință de Guvern. Se discută despre unele măsuri de protecție socială în domeniul pensiilor din sistemulProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 15 decembrie 2021
PRIMA PARTE
PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri de protecție socială în domeniul pensiilor din sistemul public, pentru anul 2022
"Aprobăm în şedinţa de Guvern de astăzi un pachet de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum ne-am asumat prin programul de guvernare. Stabilim majorarea punctului de pensie cu 10%, începând cu luna ianuarie a anului viitor, de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 de lei.
Decidem, de asemenea, creşterea indemnizaţiei sociale pentru pensionari cu 25%, de la 800 de lei, la 1.000 de lei, începând cu anul 2022.
De asemenea, majorăm alocaţia de stat pentru copii şi instituim acordarea, anul viitor, a unei indemnizaţii suplimentare pentru persoanele cu dizabilităţi, respectiv a 13-a indemnizaţie", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/OUG-7.pdf
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru acordarea indemnizației compensatorii pentru persoanele cu handicap
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/OUG-8.pdf
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și a art. III din Legea nr. 105/2020 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/OUG-9.pdf
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/OUG-10.pdf
PROIECTE DE HOTĂRÂRI
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2022
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-9.pdf
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind transmiterea unui imobil constituit din construcții, din domeniul privat în domeniul public al statului, înscrierea unui imobil constituit din teren și construcții, situat în municipiul Botoșani, județul Botoșani, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naționale, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-10.pdf
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cetățeniei române doamnei „Moskalova Kateryna”
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-11.pdf
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anii 2017, 2018 și 2019
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HGNF.pdf
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind eliberarea domnului Holban Viorel din funcţia de subprefect al județului Buzău
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/HG-12.pdf
MEMORANDUMURI
MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor UE – 2022
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/MEMO-2.pdf
MEMORANDUM cu tema: acord de principiu privind oportunitatea aprofundării discuțiilor privind participarea României la runda de suplimentare a fondurilor Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare - IDA20
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/MEMO-3.pdf
NOTE
NOTĂ privind aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local Moinești, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea imobilelor înscrise în cartea funciară nr.67045, respectiv nr.67056, din domeniul public al municipiului Moinești în domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie, în vederea realizării obiectivului de investiții „Lucrări de amenajare spații de tratament cu spații de cazare, localitatea Moinești, str. Tudor Vladimirescu, Municipiul Moinești, jud. Bacău”
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/12/NOTA-1.pdf
PARTEA A DOUA
PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ
PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind implementarea formularului digital de intrare în România
PROIECTE DE HOTĂRÂRI
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzută la art. 6 alin.(1) lit.e) din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respective teatre, opera și filarmonici
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea art.10 din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
MEMORANDUMURI
MEMORANDUM cu tema: Rezultatele procedurii pentru desemnarea candidaților României pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aprobarea propunerilor finale de către Guvern
Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot fi modificate în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!