Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:07 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședinţă extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă al MMAP, ca urmare a avertizărilor hidro-meteo

ro

27 Sep, 2024 15:10 842 Marime text


Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea FECHET, a convocat astăzi, 27 septembrie 2024, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP.

Ședința extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN și COD PORTOCALIU transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), dar și a avertizării hidrologice realizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

În urma avertizărilor meteorologice și hidrologice emise de ANM și INHGA, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea FECHET, a dispus ca Sistemele de Gospodărire a Apelor și Administrațiile Bazinale de Apă să fie pregătite pentru intervenții.

”Buna funcționare a dispeceratelor este vitală și ne poate ajuta să câștigăm acele minute importante pentru a acționa. Este, de asemenea, foarte important să monitorizăm din teren evoluția debitelor pentru a fi evitată, astfel, orice întârziere în comunicarea informațiilor, iar prevenția pentru localitățile din avalul cursurilor de apă trebuie să fie întărităși orice modificare a debitelor trebuie comunicată imediat autorităților”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor.


Ministrul Mircea Fechet a solicitat o atenție deosebită pentru zona Galați, afectată recent de inundații, deoarece acolo albiile sunt colmatate, solicitând servicii de permanență și pentru bazinul hidrografic al Siretului și Prut Bârlad. Reprezentanții Administrației Naționale ”Apele Române” au informat că pentru aceste zone au fost deja suplimentate materialele de intervenție și au fost deplasate buldozere și excavatoare, astfel încât să nu existe probleme din cauza colmatărilor.

Totodată, ANAR a informat că a fost finalizată linia de apărare provizorie cu panouri de aluminiu, în zona localității Islaz, la confluența râului Olt cu Dunărea și, de asemenea, au fost continuate lucrările de consolidare pe sectoarele de dig Stelnica-Bordușani, Ciocănești și Borcea. În ceea ce privește evoluția debitului Dunării, specialiștii ANAR estimează că nu vor fi niciun fel de probleme.

De asemenea, ministrul Mircea Fechet a solicitat verificarea punerii în siguranță a amenajărilor hidrotehnice și a acumulărilor de pe cursurile de apă vizate de avertizarea hidrologică.Hidroelectrica a dat asigurări privind funcționarea tuturor descărcătorilor hidraulici ai amenajărilor de pe cursurile de apă vizate de avertizările hidrologice.

Reprezentanții Hidroelectrica S.A au informat că acumulările gestionate sunt pregolite și există rezerve pentru preluarea debitelor suplimentare sau a viiturilor.


În ceea ce privește Dunărea, hidrologii au informat că se menține prognoza emisă ieri, 26 septembrie 2024, cu valoare maximă, așteptată pe data de 1 octombrie, de 7600 mc/s, maxim care se va menține, probabil, și pe 2 octombrie.

În cazul în care vor fi precipitații importante în  zona afluenților Dunării, din Serbia, este posibil să se atingă un debit maxim al Dunării 7800-8000 mc/s. De asemenea, pe sectorul românesc, ca urmare a precipitațiilor care se vor înregistra în zilele următoare, hidrologii estimează că debitul nu va depăși 9000 mc/s.

Reamintim că astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN pentru intervalul 28 septembrie, ora 18 – 29 septembrie, ora 10, pentru instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local, la munte, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Izolat, vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și, izolat, de peste 30...40 l/mp.


De asemenea,  ANM a emis și o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN, valabilă pentru toată țara, în intervalul 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 22,  vizând fenomene precum instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, aversele se vor extinde în toată țara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și, local, de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.

Vremea se va răci accentuat în toată țara. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

De asemenea, ANM a emis și o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD PORTOCALIU -ploi torențiale și abundente-  pentru 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 12.

Zonele afectate vor fi nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali.

În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).  De asemenea, mâine dimineață la ora 10:00 va fi actualizat prezentul mesaj meteorologic.

De asemenea, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, tot astăzi, o avertizarehidrologicăCOD GALBEN și COD PORTOCALIU pentru intervalul 28.09.2024 ora 18:00 – 30.09.2024, ora 24:00. Avertizarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate.

Bazinele hidrografice afectate sunt: râurile din Dobrogea, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Alb, Mureş, Timiş, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret și Prut.

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

Recomandăm turiștilor să evite deplasările în zonele aflate sub avertizare hidrometeorologică și să fie atenți la sfaturile autorităților. De asemenea, autoritățile publice locale trebuie să fie în legătură cu operatorii apă-canal din zonele afectate, deoarece cantitățile mari de precipitații pot conduce la incapacitatea canalizărilor de a prelua aceste cantități de apă, a precizat MMAP.


Citește și:
Cod galben de inundații. Fenomene extreme anunțate de hidrologi în zona DobrogeI


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii