Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful SMAp, la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului româno-american Dacian Reaper-20

ro

17 Feb, 2020 13:09 1764 Marime text

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, va participa marți, 18 februarie, începând cu ora 11.30, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului româno-american DACIAN REAPER-20.

Cu acest prilej, vor fi prezentate principalele date privind exercițiul și va fi organizată o expoziție statică ce va include tehnică militară din dotarea bazei aeriene, precum și aeronava fără pilot de tip MQ-9 Reaper, potrivit MApN.


În perioada ianuarie-martie 2020, Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii este gazda exercițiului româno-american DACIAN REAPER-20, exercițiu organizat și planificat în cursul anului 2019.

Militarii americani fac parte din 52nd Expeditionary Operations Group Detachment 2, unitate care își îndeplinește misiunile de informații, supraveghere și cercetare de pe aeroportul Miroslawiec, Polonia, și aparține 52nd Fighter Wing din cadrul Bazei Aeriene Spangdahlem, cu sediul în Germania.

Statele Unite ale Americii colaborează îndeaproape cu România pentru a consolida capacitățile de apărare colectivă și pentru a spori securitatea regională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii