Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful Statului Major al Apărării din Polonia, în vizită la MApN. Ce s-a aflat pe agenda discuțiilor

ro

03 Sep, 2020 17:43 1540 Marime text
  • Ministrul Ciucă a subliniat, de asemenea, importanța procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței.
  • Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a evaluat drept excelent atât nivelul cooperării dintre armatele română și poloneză.
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul-locotenent Daniel Petrescu, au avut joi, 3 septembrie, o întâlnire cu generalul Rajmund Andrzejczak, șeful Statului Major General al Forțelor Armate Poloneze, care se află în țara noastră pentru a participa la ceremonia prilejuită de aniversarea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est.

Cei trei oficiali au discutat despre relațiile excelente de cooperare în domeniul apărării atât în context bilateral, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a apreciat contribuția Poloniei la măsurile de consolidare a posturii NATO, „ceea ce reflectă, în termeni practici, solidaritatea aliată și relația strânsă în plan bilateral între armatele noastre”, și a pledat pentru continuarea strânsei cooperări în vederea promovării obiectivelor de interes comun legate de întărirea prezenței NATO pe Flancul Estic.

Ministrul Ciucă a subliniat, de asemenea, importanța procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței, de o manieră coerentă și unitară, prin implementarea deplină a deciziilor adoptate la nivel aliat începând cu 2014, cât și a exemplelor concrete de cooperare deja implementate la nivelul structurilor multinaţionale găzduite de România și Polonia.

Alte subiecte aflate pe agenda discuțiilor au fost Inițiativa „Bucureşti 9 (B9)”, inclusiv pe tema mobilităţii militare, și programe regionale, precum Cooperarea structurată permanentă (PESCO) sau Inițiativa Pooling and Sharing, la care cele două state participă în trei proiecte gestionate de Agenția Europeană pentru Apărare (EDA).

Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a evaluat drept excelent atât nivelul cooperării dintre armatele română și poloneză, cât și  parteneriatul strategic dintre România și Polonia în domeniul apărării, care s-a concretizat în acțiuni comune pe întreg spectrul relațiilor internaționale - NATO, UE, ONU, OSCE și în plan regional.

Generalul-locotenent Petrescu a spus că „o prioritate a Armatei României o reprezintă consolidarea NATO prin desfășurarea de forțe și mijloace defensive pe linia de efort a Prezenței Înaintate pe întreg flancul estic.

În contextul aplicării măsurilor de asigurare ale NATO, România, asemeni Poloniei, este un pilon regional de stabilitate și securitate pe granița de est a Alianței”. În acest sens, operaționalizarea forțelor din cadrul Prezenței Înaintate Adaptate constituie o acține în progres continuu, a apreciat șeful SMAp. În acest moment, un detașament din Forțele Terestre Române înzestrat cu complexe de luptă autopropulsate GEPARD se pregătește să înlocuiască, în cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia, actualul detașament românesc de apărare antiaeriană dotat cu sisteme de artilerie antiaeriană OERLIKON.


Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii