Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:29 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seniorii din Constanța, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității

ro

17 Feb, 2022 16:50 1928 Marime text
  • 166 de seniori ai Constanței sunt premiați luna aceasta de Primăria Constanța.

Începând de vineri, vârstnicii care au depus cereri în cursul lunii ianuarie vor primi acasă, prin mandat poștal sumele oferite de administrația locală.

Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.


Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:
- cerere tip;
- copie conform cu originalul a certificatului de naștere;
- copie conform cu originalul a cărții de identitate;
- copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.
Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.
Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.
 
Începând de mâine, vârstnicii care au depus cereri în cursul lunii ianuarie vor primi acasă, prin mandat poștal sumele oferite de administrația locală.


Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.


Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:
- cerere tip;
- copie conform cu originalul a certificatului de naștere;
- copie conform cu originalul a cărții de identitate;
- copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.




Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.


Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.
 
Foto Pixabay
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii