Servicii medicale gratuite pentru viitoarele mame
Servicii medicale gratuite pentru viitoarele mame
27 Apr, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
879
Marime text
Gravidele vor fi tratate in regim de urgenta
Incepand de astazi, toate femeile insarcinate care se adreseaza medicului vor fi tratate in regim de urgenta medicala. Decizia a fost luata recent de catre reprezentantii Ministerului Sanatatii si are in vedere ameliorarea sistemului privind accesul gravidelor la investigatii paraclinice si consultatii de specialitate. La nivelul Constantei, Directia de Sanatate Publica Judeteana incearca de foarte multa vreme sa informeze viitoarele mame asupra asistentei medicale gratuite, insa acum acest lucru va prinde contur. Potrivit noilor ordine ale MS, serviciile medicale recomandate femeilor gravide vor fi efectuate in regim de urgenta de catre laboratoarele si cabinetele de specialitate. In plus, ele nu vor mai fi inscrise pe listele de asteptare, iar serviciul medical nu va fi reprogramat decat in cazul in care este imposibil de efectuat. Pentru supravegherea medicala a unei sarcini normale sunt prevazute opt consulturi clinice la medicul de familie si la medicul obstetrician, precum si o serie de investigatii paraclinice. Pentru gravidele cu sarcini complicate vor fi efectuate toate consultatiile de specialitate necesare, precum si investigatiile de laborator si paraclinice care sa poata sustine diagnosticul si tratamentul necesar. Referitor la costurile acestor servicii, ele sunt acoperite integral de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii