Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, pârât la CNSC. Cine sunt contestatarii şi ce solicită (document)

18 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3834
Marime text
Două societăţi, Andromeda Serv SRL şi Europarts Services SRL, s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), nemulţumite de rezultatul unei licitaţii organizate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Andromeda Serv SRL, reprezentată legal prin Daniel Manole, a formulat o contestaţie, înregistrată la CNSC sub nr. 5463/15.02.2017, împotriva rezultatului procedurii emis de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru pe o perioadă de 24 de luni cu un singur agent economic, având ca obiect „Servicii de reparaţie şi de întreţinere a autosanitarelor marca Mercedes-Benz, Volkswagen, Fiat, Citroen, Ford şi Dacia“.
Contestatarul a solicitat anularea răspunsului la notificarea prealabilă nr. 1012/06.02.2017; anularea raportului procedurii nr. 552/18.01.2017; anularea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii având nr. 542/18.01.2017, prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că oferta depusă a fost declarată necâştigătoare pentru toate cele şase loturi; reevaluarea ofertelor, cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, prevăzute la art. 2, alin. (2) din Legea nr. 98/2016; declararea ca inacceptabilă a ofertei desemnate câştigătoare pentru Loturile 1-6; declararea ofertei SC Andromeda Serv SRL ca acceptabilă pentru Loturile 1, 2, 3 şi 6 sau declararea ca inacceptabilă inclusiv a ofertei depuse de SC Utilnavorep SA, în vederea respectării principiului tratamentului egal între operatorii economici sau declararea tuturor ofertelor ca neconforme; anularea procedurii; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Adresa înregistrată la CNSC sub nr. 6563/24.02.2017, SC Europarts Services SRL, cu sediul în Constanţa, formulează cerere de intervenţie voluntară împotriva contestaţiei formulate de SC Andromeda Serv SRL.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia depusă de SC Andromeda Serv SRL, în contradictoriu cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, şi, pe cale de consecinţă, a respins ca nefondată cererea de intervenţie formulată de SC Europarts Services SRL, a anulat raportul procedurii şi actele subsecvente acestuia şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, cu respectarea documentaţiei de atribuire, a legislaţiei incidente din domeniul achiziţiilor publice şi a celor precizate în motivarea aferentă prezentei, în termen de zece zile de la comunicare.
Ştefan Dragoş Vasilescu, născut pe 26.02.1971, în Constanţa, şi Cătălin Ioana Ilarion, născut pe 8.12.1968, în Hârşova. Fiecare asociat deţine 33,33% din capitalul social. Administratorul firmei este Cătălin Ioana Ilarion. Europarts Services SRL se ocupă de întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta decizia CNSC.
Citeşte şi:
Ambulanţele din Constanţa vor intra în reparaţii şi revizie! Valoare uriaşă a contractului - 3,7 milioane de euro, fără TVA! (documente)
Andromeda Serv SRL, reprezentată legal prin Daniel Manole, a formulat o contestaţie, înregistrată la CNSC sub nr. 5463/15.02.2017, împotriva rezultatului procedurii emis de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru pe o perioadă de 24 de luni cu un singur agent economic, având ca obiect „Servicii de reparaţie şi de întreţinere a autosanitarelor marca Mercedes-Benz, Volkswagen, Fiat, Citroen, Ford şi Dacia“.
Contestatarul a solicitat anularea răspunsului la notificarea prealabilă nr. 1012/06.02.2017; anularea raportului procedurii nr. 552/18.01.2017; anularea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii având nr. 542/18.01.2017, prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că oferta depusă a fost declarată necâştigătoare pentru toate cele şase loturi; reevaluarea ofertelor, cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, prevăzute la art. 2, alin. (2) din Legea nr. 98/2016; declararea ca inacceptabilă a ofertei desemnate câştigătoare pentru Loturile 1-6; declararea ofertei SC Andromeda Serv SRL ca acceptabilă pentru Loturile 1, 2, 3 şi 6 sau declararea ca inacceptabilă inclusiv a ofertei depuse de SC Utilnavorep SA, în vederea respectării principiului tratamentului egal între operatorii economici sau declararea tuturor ofertelor ca neconforme; anularea procedurii; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Adresa înregistrată la CNSC sub nr. 6563/24.02.2017, SC Europarts Services SRL, cu sediul în Constanţa, formulează cerere de intervenţie voluntară împotriva contestaţiei formulate de SC Andromeda Serv SRL.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia depusă de SC Andromeda Serv SRL, în contradictoriu cu Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, şi, pe cale de consecinţă, a respins ca nefondată cererea de intervenţie formulată de SC Europarts Services SRL, a anulat raportul procedurii şi actele subsecvente acestuia şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, cu respectarea documentaţiei de atribuire, a legislaţiei incidente din domeniul achiziţiilor publice şi a celor precizate în motivarea aferentă prezentei, în termen de zece zile de la comunicare.
Despre cei doi contestatari
Andromeda Serv SRL a luat fiinţă în 2000 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Societatea este controlată de SC Brotăcei Aliment SRL, cu sediul în Constanţa, cu 25% din capitalul social, şi Daniel Manole, născut pe 11.05.1967, în Constanţa, cu 75% din capitalul social. De administrarea societăţii se ocupă Daniel Manole. Andromeda Serv SRL desfăşoară activităţi de comerţ cu alte autovehicule. La rândul său, Europarts Services SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Înfiinţată în anul 2002, firma are un capital social de 210 lei, integral vărsat, compus din 21 de părţi sociale. Asociaţi Persoane Fizice sunt: Violeta Cerchia, născută pe 5.10.1971, în Constanţa,Ştefan Dragoş Vasilescu, născut pe 26.02.1971, în Constanţa, şi Cătălin Ioana Ilarion, născut pe 8.12.1968, în Hârşova. Fiecare asociat deţine 33,33% din capitalul social. Administratorul firmei este Cătălin Ioana Ilarion. Europarts Services SRL se ocupă de întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta decizia CNSC.
Citeşte şi:
Ambulanţele din Constanţa vor intra în reparaţii şi revizie! Valoare uriaşă a contractului - 3,7 milioane de euro, fără TVA! (documente)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii