Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:50 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sevil Shhaideh a predat mandatul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Ce i-a transmis înlocuitorului său

ro

17 Oct, 2017 21:33 2203 Marime text
Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, și ministrul delegat pentru fonduri europene Marius Nica au preluat mandatele de la Sevil Shhaideh și Rovana Plumb. Ceremonia de predare-primire s-a desfășurat astăzi, 17 octombrie 2017, la sediul instituției.
 

 ”Ţinta principală a mandatului meu este implementarea Programului de Guvernare în ansamblul său şi a măsurilor specifice ministerului pe care astăzi l-am preluat. Dintre acestea, menţionez Codul Administrativ – instrument important de dezvoltare a administraţiei publice centrale şi locale şi continuarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, care este o prioritate pentru dezvoltarea regională durabilă”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

 
 
 

„Domnule viceprim-ministru, veniți nu doar într-un minister, ci într-o adevărată echipă. Am mai afirmat și cu altă ocazie că aici, pe lângă realizarea de programe şi atragerea de fonduri europene am construit o echipă. Vă felicit pentru învestitură şi vă doresc succes în noul mandat! Sunt convinsă că veţi face lucruri importante pentru acest minister şi pentru România, vă mulțumesc tuturor pentru modul profesionist în care am colaborat în ultimul an”, a declarat ministrul Sevil Shhaideh la predarea mandatului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii